Simona Halep a strălucit ca niciodată în 2017! Mai puține titluri, mai puțini bani, mai multă fericire / VIDEO

Comentează
Simona Halep își avertizează adversarele, după ce și-a consolidat poziția de lider mondial: ”Am foame de trofee”

Simona Halep (26 de ani) a fost premiată duminică de WTA pentru locul 1 mondial ocupat la sfârșitul sezonului 2017. În timpul ceremoniei care a avut loc în Singapore, jucătoarea din Constanța a strălucit ca niciodată, dovada vie a faptului că atingerea unui obiectiv poate fi, în sine, mai prețioasă decât toate recompensele materiale și financiare pe care le poți obține în viață.

În momentul în care a luat trofeul în brațe, pe chipul sportivei s-a instalat o fericire atât de intensă, de parcă ființa și obiectul acelea ar fi fost sortite să fie jumătăți ale aceluiași întreg. A existat măcar un om care a crezut în asta, cu mult, foarte timp înainte să se întâmple. “Tatăl meu îmi spune încă de când am început tenisul că o să fiu numărul 1 în lume, așa că nu mai am cum să-l contrazic acum”, a declarat Simona Halep, emoționată până la lacrimi. ”Cred că sunt bucuroși, sunt fericiți și ei cred că sunt împliniți. Și-au dedicat mulți ani din viață ca să mă sprijine și să mă ajute să ajung aici. Mă bucur că sunt alături de mine în aceste momente și că ne putem bucura împreună”, a continuat numărul 1 WTA, referindu-se la părinții Stere și Tania.

Vrea să se bucure de viață

“Acum trăiesc un sentiment extraordinar. Virginia Ruzici (n.r. - managerul ei) mi-a spus că nu realizez ce am reușit, dar e o fericire interioară și unul dintre visurile mele s-au realizat. Trebuie doar să fiu veselă, să zâmbesc și să mă bucur de viață”, a afirmat Halep. Constănțeanca a susținut încă o dată că 2017 a fost cel mai bun an din cariera ei, prin prisma îndeplinirii unui vis din copilărie, chiar dacă a avut sezoane în care a performat mai bine la capitolele bani și trofee începând din 2014, când a pătruns în top 10 WTA. 

Simona Halep și banii: în 2015 a încasat cel mai mult

Simona Halep a câștigat de-a lungul carierei 19.832.015 dolari. Aproximativ 90% din această sumă a fost făcută în ultimii patru ani. Din acest punct de vedere, cel mai productiv a fost 2015 (4.568.127 dolari), iar cel mai “sărăcăcios”, 2016 (4.333.253 dolari). Cu 4.371.227 dolari, 2017 ocupă locul 3 în clasamentul ultimilor patru ani, depășit și de 2014 (4.519.763 dolari).

Simona Halep și trofeele: scădere de 66% în 2017

Anul acesta, Simona Halep nu a înregistrat un progres nici în privința importanței trofeelor cucerite (calitate), nici în privința numărului lor (cantitate). Madridul a fost singurul turneu pe care l-a câștigat, dar reușise această performanță și în 2016. În anul precedent, însă, lângă titlul din capitala Spaniei a mai adăugat două (BRD Bucharest Open și Rogers Cup). De fapt, vorbind strict cantitativ, 2017 este cel mai slab an la capitolul trofee (2014 - 2, 2015 - 3, 2016 - 3, 2017 - 1). 

Simona Halep și procentul de victorii: 2017 = apogeul

Simona Halep a pătruns în top 10 WTA pe 24 ianuarie 2017. Cu 197 de săptămâni în urmă, altfel spus. Acest amănunt o transformă în cea mai veche prezență din top zece mondial. O asemenea performanță nu ar fi fost posibilă în absența constanței. 2017 a reprezentat un apogeu în privința procentajului de victorii din totalul meciurilor disputate (74,57%). Recordul anterior data din 2014 (74,19%), urmat de 2015 (73,13%) și de 2016 (71,42%). 

2017 a fost anul extremelor pentru Simona Halep

Simona Halep a suferit câteva eșecuri usturătoare, dar a și obținut niște victorii eliberatoare în 2017. În categoria “dezastrelor” intră eliminarea din turul I de la Australian Open (3-6, 1-6 cu Shelby Rogers), finala de la Roland Garros (6-4, 4-6, 3-6 cu “necunoscuta” Jelena Ostapenko), finala de la Cincinatti (1-6, 0-6 cu Garbine Muguruza), al șaptelea eșec la rând în fața Mariei Șarapova, în primul tur la US Open (4-6, 6-4, 3-6) și corecția primită la Turneul Campioanelor (0-6, 2-6 cu Caroline Wozniacki). La capitolul “așa, da” menționăm victoria din finala turneului de la Madrid (7-5, 6-7, 6-2), revenirea de senzație din sfertul de la Roland Garros (3-6, 7-6, 6-0 cu Elina Svitolina), primul succes la Șarapova (6-2, 6-2 la Beijing) și revanșa cu Ostapenko (6-2, 6-4 la Beijing).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
19:02
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
O femeie în partea stângă cu o bluză crem. În dreapta, lângă aceasta stă un bărbat în cămașă albastră.
17:05
Cât vor plăti 1.200.000 de români pentru curent la Hidroelectrica, din octombrie: cea mai ieftină energie se scumpește
MONDEN
Alin Alexuc Ciurariu la Asia Express 2026, emisiune difuzată de Antena 1
18:47
Cine este Alin Alexuc Ciurariu de la Asia Express 2026. Face echipă cu Gabi Torje la Antena 1
Gabriela Cristea | Foto: Instagram
17:53
Decizia luată de Gabriela Cristea după ce a slăbit peste 30 de kilograme: „Am avut probleme mari. Mi-am făcut analize”
POLITIC
Alexandru Nazare și Maria Mihali într-un selfie, în fața unei biserici
19:02
Alexandru Nazare se căsătorește cu o cântăreață de muzică populară din Maramureș. Cine e Maria Mihali
Cine este Luca Niculescu, propunerea de ministru de Externe în Guvernul lui Eugen Tomac
17:08
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Ultimele știri
20:26
O dronă autonomă rusească, pilotată de inteligenţa artificială, a ales altă țintă și a ucis trei oameni: „Sunt îngrozit”
20:10
Buget record de 5% din PIB pentru Apărare și achiziții prin programul SAFE. Ce a decis CSAT după o ședință de 3 ore
19:46
De pe ringul de box, la război: China accelerează dezvoltarea roboţilor umanoizi pentru luptă
19:39
Un coridor rutier și feroviar gigant va lega România de Bulgaria și Grecia și se va extinde spre Europa, Moldova și Ucraina
TRENDING
3 sept.
În 1981, România a construit o locomotivă la Craiova. În 2025 era aproape abandonată, iar bulgarii au readus-o pe șine
2 sept.
Program TV „Insula Iubirii”. În ce zile și la ce oră se difuzează „Insula iubirii” 2026
2 sept.
Horoscop 3 septembrie 2026. Vărsătorii vor ști de ce s-au stricat anumite relații din cele care contează pentru ei
3 sept.
Loto 6/49 din 3 septembrie 2026. Report de peste 3,98 milioane de lei la 6/49, categoria I
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
18:44
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un avion de pasageri care zboară printre arțarii de toamnă din pădure. Vedere de jos
16:25
Destinațiile preferate de români pentru ultima vacanță din lunile calde din 2026. Spania detronează Italia în topul căutărilor
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
15:29
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție - Imagine cu o tânără fericită, îmbrăcată cu haine groase, și viruşi stilizaţi pe fundal galben, în jurul ei, sugerând conceptul de imunitate puternică
15:24
Mituri vs. realitate despre imunitate: ce trebuie să avem în casă pentru lunile de tranziție
Rareș Năstase
13:49
„Acolo unde nu ajunge brațul legii, e mai bine să taci!” Rareș Năstase lansează un thriller tulburător inspirat din cazurile reale anchetate la „România, te iubesc!”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Zile libere 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad - Imagine parţială cu fila din calendar corespunzătoare lunii ianuarie
31 aug.
Zile libere în 2027: câte zile libere legale sunt anul viitor și în ce luni cad
Când este echinocțiul de toamnă 2026 - Imagine din spaţiu, în care sunt surprinse Pământul, Soarele şi Luna la echinocţiul de toamnă
22 aug.
Când este echinocțiul de toamnă 2026. Data și ora la care începe toamna astronomică
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kilogram de legume - Sursă foto: Shutterstock.
1 sept.
Cât ulei se pune la zacuscă, la 1 kg de legume. Greșeala care îți strică toată zacusca
Un colaj cu un castel restaurat
16:00
Castelul Mikó din Olteni, Covasna, replica transilvăneană a Palatului Élysée din Paris, restaurat și redat circuitului turistic cu ajutorul fondurilor europene
Arhiva foto
15:40
Ce spune Nicușor Dan despre bursele sociale și programul Masa Caldă: „Putem să tăiem din multe alte locuri”
Un polițist cu vestă antiglonț, în timp ce încearcă să deschidă ușa unei mașini de Poliție
15:11
Moldoveanul căutat de polițiști după ce ar fi abandonat o mașină furată din Bulgaria, prins la Catane
Un avion Wizz Air, în timp ce decolează de pe aeroportul Otopeni
15:03
Concedieri colective la Wizz Air: peste 170 de salariați din bazele de la București, Iași, Cluj și Craiova ar urma să fie afectați - surse
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!
Nicușor Dan, încruntat
2 sept.
Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun
Ilie Bolojan, premierul Romaniei, in biroul Guvernului
2 sept.
S-a încheiat cosmetizarea „reformei” bugetare. Urmează reculul
Multi oameni la un congres voteaza
1 sept.
Libertate sau neo-marxism?