ACTUALIZARE. Simona Halep a evitat încă o cădere în clasamentul WTA, după ce Roberta Vinci a pierdut în fața Laurei Siegemund (locul 71 WTA), scor 1-6, 4-6, în sferturile de finală de la Stuttgart. Astfel, Simona Halep va coborî doar o poziție începând de săptămâna viitoare, urmând a ocupa locul 7 în rankingul WTA.
-------
Simona Halep (24 de ani) se află acum într-un moment greu al carierei. După ce, la începutul anului, era pe locul 2 WTA, acum sportiva din Constanța va ajunge pe opt în lume.Iar căderea pare că nu se mai oprește, prin evoluția din ultimul timp, care a culminat cu eliminarea de la Stuttgart de către nemțoaica Laura Siegemund (28 de ani, 71 WTA), Simona pare o pradă ușoară pentru orice adversară. Astfel, actualul număr 6 WTA ar putea ieși, într-o lună, chiar și din top zece mondial! Un adevărat dezastru căruia Halep nu pare a-i găsi antidotul.”Din păcate, Simona continuă să se afle în picaj. Asta pentru că bagajul tehnico-tactic pe care-l prezintă nu este suficient pentru o jucătoare de top 5 mondial. Mă refer aici la serviciu, la lovitura de dreapta, la faptul că este prea defensivă și că, în ultimul timp, în lipsa rezultatelor, a devenit fricoasă în joc”, a declarat, ieri, pentru Libertatea, Mihai Rusu.Fostul tenismen crede că această cădere a Simonei este în strânsă legătură cu viața particulară a sportivei noastre.
”În comparație cu 2014, remarc la Simona o schimbare a stilului de viață. Trăiește acum o viață de ”big star”, parcă ar fi încă pe locul 2 în lume. Dacă nu-și revine, poate ajunge mult mai jos în topul WTA”, ne-a precizat analistul sportiv.
Fostul tenismen, stabilit în Germania, a continuat, pentru Libertatea, radiografia ”la sânge” a Simonei: ”În acest moment, sunt 50 de jucătoare care o pot bate pe Simona! Asta pentru că adversarele i-au pierdut respectul, nu le mai e frică de ea. Atâtea înfrângeri au pus-o pe Simona în postura de a-i fi frică de orice joc. Cedează ușor nervos, parcă nu se mai poate concentra ca lumea”.
Mihai Rusu a conchis: ”Halep este într-o situație grea, trebuie ajutată. Este o introvertită, are nevoie de un psiholog căruia să-i spună ce o doare, ce nu merge, ce ar vrea să facă. Altfel, în ritmul ăsta, poate ieși rapid și din top zece mondial. Poate cădea pe 16 WTA fără să-și dea seama”.