„Am cucerit primul meu titlu aici, la Moscova, în 2013, aşa că turneul are un loc special în inima mea. Aştept cu nerăbdare să concurez din noi în faţa fanilor uimitori de acolo”, a precizat Halep într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al turneului.

Reprezentanta ţării noastre va fi principala favorită a competiţiei din capitala Rusiei, programată între 15 şi 20 octombrie, care va beneficia de premii totale în valoare de 932.866 dolari, notează Agerpres.

„În prezent, Simona este liderul clasamentului mondial şi asta pe merit, deoarece joacă un tenis variat şi bogat în combinaţii, genul de joc plăcut, unul dintre cele mai atractive din tenisul mondial”, a declarat Alexei Selivanenko, directorul turneului moscovit.

„Vom fi bucuroşi să o întâmpinăm pe Simona la Moscova. În mod tradiţional, ea s-a bucurat de succes jucând în capitala noastră. Ne amintim nu numai de victoria ei la Kremlin Cup în 2013, ci şi de succesul său anterior, când a câştigat campionatul european Under 16 la Moscova. Iubitorii tenisului din Moscova au început să o placă chiar de atunci”, a adăugat Selivanenko.

Simona Halep a cucerit trei trofee în circuitul profesionist pe parcursul acestui sezon, inclusiv primul său titlu de Mare Şlem, la Roland Garros. Ea se află în prezent în China, unde ia parte la turneul WTA de la Wuhan.


Citește și: Povestea lui Ovidiu Ionescu, medaliat cu argint la Europenele de tenis de masă. „Părinții și-au vândut casa pentru a-i plăti antrenamentele în Germania”

Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
PARTENERI - GSP.RO
Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
EXCLUSIV Vedetă din România, reacție ȘOC despre fiul său bolnav de autism: 'Clachezi cu un copil cu retard'
PARTENERI - PLAYTECH
EXCLUSIV Vedetă din România, reacție ȘOC despre fiul său bolnav de autism: 'Clachezi cu un copil cu retard'
Horoscop 24 noiembrie 2020. Săgetătorii au încredere că vor reuși să construiască ceva frumos cu cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 24 noiembrie 2020. Săgetătorii au încredere că vor reuși să construiască ceva frumos cu cei dragi
Predicţiile lui Bill Gates: ce se va întâmpla după ce vom scăpa de Covid-19. Acum 5 ani a prezis pandemia
Știrileprotv.ro
Predicţiile lui Bill Gates: ce se va întâmpla după ce vom scăpa de Covid-19. Acum 5 ani a prezis pandemia
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse