Simona Halep se menține pe locul 2 în topul WTA. Distanța față de lider a crescut

Comentează

Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki şi-a mărit avansul faţă de a doua clasată în ierarhia mondială feminină (WTA), românca Simona Halep, cu 99 de puncte, în clasamentul publicat luni.

Wozniacki a participat la Sankt Petersburg săptămâna trecută şi a ajuns până în sferturile de finală, în timp ce Halep nu a jucat, fiind în recuperare după accidentările suferite în timpul turneului Australian Open. Halep se află acum la 349 de puncte de primul loc şi la peste 1.500 de locul al treilea, ocupat de ucraineanca Elina Svitolina.

Irina Begu se menţine pe locul 37, Sorana Cîrstea a coborât două locuri şi se află pe 38, Mihaela Buzărnescu staţionează pe 43, Ana Bogdan a urcat trei poziţii şi este pe 86, cel mai bun loc din carieră, iar Monica Niculescu a reuşit un salt de şapte locuri şi a urcat pe 92.

La dublu, Monica Niculescu a urcat două trepte şi se află pe 17, Begu a coborât două poziţii, până pe 27, Raluca Olaru este în continuare pe 45, Mihaela Buzărnescu a coborât un loc şi e pe 85, iar Halep a pierdut trei locuri şi e pe 96.

În ierarhia WTA Race, pentru Turneul Campioanelor, Halep e a doua, după Wozniacki, iar Buzărnescu se află pe 12.

Clasamentul WTA la simplu

1 (1). Caroline Wozniacki (Danemarca) 7.965 puncte
2 (2). Simona Halep 7.616
3 (3). Elina Svitolina (Ucraina) 5.835
4 (4). Garbine Muguruza (Spania) 5.690
5 (5). Karolina Pliskova (Cehia) 5.445
6 (6). Jelena Ostapenko (Letonia) 5.000
7 (7). Caroline Garcia (Franţa) 4.495
8 (8). Venus Williams (SUA) 4.277
9 (9). Angelique Kerber (Germania) 3.031
10 (12). Julia Goerges (Germania) 2.900
............................................................
37 (37). Irina-Camelia Begu 1.345 puncte
38 (36). Sorana Cîrstea 1.310
43 (43). Mihaela Buzărnescu 1.216
86 (89). Ana Bogdan 731
92 (99). Monica Niculescu 712
166 (175). Irina Bara 351
170 (176). Alexandra Dulgheru 341
172 (171). Alexandra Cadanţu 339
210 (223). Jaqueline Cristian 264
231 (232). Elena-Gabriela Ruse 237
242 (242). Patricia Maria Ţig 228 etc.




















Clasamentul WTA la dublu

1 (1). Latisha Chan (Taiwan) 10.130 puncte
1 (1). Martina Hingis (Elveţia) 10.130
3 (3). Ekaterina Makarova (Rusia) 8.100
3 (3). Elena Vesnina (Rusia) 8.100
5 (5). Timea Babos (Ungaria) 7.130
6 (6). Andrea Sestini Hlavackova (Cehia) 6.040
7 (7). Lucie Safarova (Cehia) 5.315
8 (8). Katerina Siniakova (Cehia) 4.500
9 (9). Casey Dellacqua (Australia) 4.470
10 (10). Ashleigh Barty (Australia) 4.310
.............................................................
17 (19). Monica Niculescu 3.722
27 (25). Irina-Camelia Begu 2.806
45 (45). Raluca Olaru 1.660
85 (84). Mihaela Buzărnescu 819
96 (93). Simona Halep 770 etc.














Clasamentul WTA Race la simplu

1 (1). Caroline Wozniacki (Danemarca) 2.280 puncte
2 (2). Simona Halep 1.580
3 (3). Angelique Kerber (Germania) 1.250
4 (4). Elise Mertens (Belgia) 1.060
5 (5). Elina Svitolina (Ucraina) 900
6 (6). Karolina Pliskova (Cehia) 615
7 (7). Belinda Bencic (Elveţia) 540
8 (131). Petra Kvitova (Cehia) 535
8 (16). Julia Goerges (Germania) 535
10 (8). Aleksandra Sasnovici (Belarus) 460
10 (8). Su-Wei Hsieh (Taiwan) 460
12 (14). Mihaela Buzărnescu 454
..................................................
23 (28). Monica Niculescu 309
30 (34). Ana Bogdan 270
41 (41). Irina-Camelia Begu 236
78 (66). Sorana Cîrstea 127
85 (91). Irina Bara 122 etc.
















Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...