Sinescu, pentru fani: ”Nu ni se poate reproșa că luptăm să câștigăm”. Meci cu cântec în 2012

Comentează

În cadrul unei conferințe de presă organizată cu prilejul partidei pe care Petrolul o va disputa la Tg-Mureș (sâmbătă, ora 21.00, etapa a 32-a a Ligii I) cu liderul Ligii I, ASA, tehnicianul interimar al Petrolului,Valentin Sinescu a prefațat această partidă. Prin intermediul sportonlineph.ro, prezentăm cele mai importante declarații.”Se întâlnesc o echipă redutabilă pe teren propriu şi una neînvinsă în deplasare. ASA este o formație care are un fundament solid, cu jucători cu experienţă ce pot face faţă tensiunii. De la mijloc în sus, fotbaliștii au o calitate remarcabilă, în plus vor să-şi treacă în palmares un titlu. Trebuie să blocăm aceste guri de tun de care dispune ASA. Mureşan şi N'Doye au ştiinţă tactică, orice minge ”descoperită” poate declanşa oricând pericol. Greu de contracarat vor fi şi eventualele sclipiri ale unor fotbalişti precum Zicu sau Hora”,a spus Sinescu la conferința de presăAntrenorul Petrolului se confruntă cu mari probleme de efectiv. Tamuz, Pablo de Lucas și, mai nou, Vasilache sunt indisponibili până la finalul acestui sezon.”Nu avem foarte multe opţiuni, există o listă cu jucători indisponibili, pe care s-a adugat, ieri, din păcate, şi Vasilache. Astfel, efectivul rămas la dispoziţie nu este foarte numeros şi nici nu oferă, aşa cum am spus, prea multe opţiuni. Dar va trebui să facem faţă în aceste circumstanţe, sunt convins că jucătorii se vor respecta şi asta este ceea ce contează cel mai mult", a spus SinescuSinescu a ținut să transmită un mesaj suporterilor petroliști, spunând:

"Este posibil ca suporterii să privească cu rezervă un rezultat pozitiv. Dar noi trebuie să fim profesionişti şi slujitori ai adevărului şi să-i bucurăm pe fanii noştri prin victorii, nu prin înfrângeri. Fanii sunt definitorii pentru Petrolul şi nu disociaţi de echipă. Nu cred că se poate reproşa cuiva faptul că luptă să câştige".

Sinescu a insistat cu ironia că șeful arbitrilor, grecul Kyros Vassaras, le asigură arbitraje favorabile celor de la ASA: ”E, n-a fost titular în toate partidele, dar a fost în majoritatea pe teren”.

Săptămâna trecută, fanii Petrolului, anti-steliști convinși, sugeraseră că se vor simți bine dacă echipa se va preda la Tg, Mureș. DETALII, AICI.

Pe de altă parte, în 2012, pe 10 mai, Petrolul s-a salvat, practic, de la retrogradare chiar la Tg. Mureș, 2-1 cu FCM, cum se nume atunci echipa, în etapa a 31-a. După partidă, oficialii gazdelor și-au acuzat jucatorii de blat. Toți cei cinci bănuiți, inclusiv căpitanul Robert Ilyes, au fost excluși din lot. In urma acelei victorii, Petrolul s-a distanțat la patru puncte de retrogradare, în timp ce FCM Tg. Mureș a rămas pe locul 15.

De atunci, Petrolul a mai jucat de două ori cu ASA, în acest sezon: 2-0 la Ploiești, în campionat, 1-0 la Tg. Mureș, în ”sferturile” Cupei României.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe mașini în parcare
16:19
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Moștenirea Tradiției
14:50
Expoziția „Moștenirea Tradiției”: cum îmbină designerul Dragoș Dogaru motivele Art Deco și meșteșugurile textile din București la ARCUB
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
17:53
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
17:36
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
15:19
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
19:05
Pentagonul exclude Marea Britanie, Franța și statele baltice de la o reuniune NATO. SUA au vorbit despre o „listă a celor obaznici”
19:05
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
19:05
Rolex a vândut patru Daytona-uri unicate cu peste 40 de milioane de euro. Banii merg către fundațiile lui Federer și DiCaprio
18:51
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
TRENDING
16:33
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
30 sept.
Data la care intră pensiile în octombrie 2026: calendarul plăților pe card și prin Poșta Română
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr Monica Trofin-Bănescu și Dorin Chioțea la „Bine pentru tine”
17:11
Dr. Monica Trofin-Bănescu la „Bine pentru tine”, despre sănătatea inimii: cum prevenim ateroscleroza și atacul de cord
Apartament de lux în Elveția închiriat cu 19000 de euro pe lună. Sursă foto: Blick.
15:30
Cum arată un apartament care se închiriază cu 19.000 de euro pe lună, cu acvariu pe 2 etaje și vedere la lac, în Elveția
Cafea
15:15
Ce cafea cumpără românii acum pentru acasă și ce gusturi au explodat în topul preferințelor
Muzeul Cazinoului din Constanța, finalist la European Museum Academy Awards 2026 | sursa foto: PR
14:30
Muzeul Cazinoului din Constanța, reușită importantă: finalist în competiția European Museum Academy Awards 2026
Sfantul Ciprian și Iustina
14:31
Mesaje de Sfântul Ciprian 2026. Cele mai frumoase urări și felicitări de Sfântul Ciprian
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Ryan Reynolds and Andreea Esca - Impact SEE'26
14:43
Ryan Reynolds, David Popovici și liderii economiei globale, pe aceeași scenă la București. Concluziile Impact SEE’26
VOYO
14:02
Ce se întâmplă cu VOYO după 4 octombrie 2026. PRO TV, anunț oficial: „Fă-o până la 3 octombrie”
Anna Lembke, expert în adicții și profesor de psihiatrie la Stanford. Sursa foto: Denis Grigorescu
InterviuExclusiv
13:37
Anna Lembke, expert în adicții și profesor de psihiatrie la Stanford: „Trebuie să ne detașăm mai des de lumea virtuală, să ne reaprindem interesul pentru realitate”
Amy Behrens, directoarea Muzeului de Artă Maryhill Sursa foto Facebook : Maryhill Museum of Art
InterviuExclusiv
13:00
Amy Behrens, directoarea muzeului de artă din Statele Unite inaugurat de regina Maria în 1926: „A stabilit o legătură autentică între noi și România”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri