Nicolae Rainea (81 de ani), cel mai mare arbitru român din istorie, a avut un moment de cumpănă înainte să ajungă astăzi la "Casa Fotbalului", unde a fost invitat să participe la festivitatea de omagiere a generaţiei care s-a calificat şi a participat la Campionatul European din 1984.Venerabilul Rainea a venit de la Galaţi cu un prieten şi, pe drum, maşina în care se aflau aceştia a fost implicată într-un accident rutier. Nicolae Rainea a apărut la acea festivitate cu un bandaj pătat de sânge în dreptul arcadei şi susţinut într-o cârjă. "Fluieraşul" care a oficiat la trei turnee de Campionat Mondial (1974, 1978 şi 1982), la finala Cupei UEFA din 1978 şi la Supercupa Europei din 1978 a glumit când a dat ochii cu Viorel Hizo şi cu Florin Halagian: "Dacă nu v-am eliminat când trebuia, dau peste tot de voi!".Rainea a glumit şi pe seama "fluieraşilor" şi, mai ales, ale gesturilor prea "amicale" dintre aceştia: "Doi arbitri care se pupă, ori sunt beţi, ori sunt curve!".În primăvara anului trecut, Rainea a mai suferit un accident care i-a provocat o mică infirmitate: a scăpat un cuţit şi s-a tăiat la două degete de la piciorul drept. El nu s-a tratat cum trebuie, iar apoi a fost internat la Spitalul Universitar din Bucureşti, unde cele două degete, care s-au şi cangrenat între timp, i-au fost amputate.