Gabriella Taylor a fost nevoită să se retragă din turneu şi a stat 4 zile la terapie intensivă, după ce a fost otrăvită deliberat.

Scotland Yard investighează un caz de otrăvire deliberată. Potrivit The Sun, Gabriella Taylor, o tenismenă în vârstă de 18 ani, a fost nevoită să se retragă din sferturile turneului după ce a fost lovită de o boală misterioasă. Ulterior, numărul 381 mondial a ajuns în stare foarte gravă la spital şi a stat 4 zile la terapie intensivă.

Medicii i-au descoperit o tulpină rară de Leptospiroză, o afecţiune ce poate fi transmisă prin urină de şobolan. Aceasta se manifestă prin febră ridicată, dureri musculare, intoxicaţie, cefalee, afectarea sisemtului nervos şi cardiovascular, a rinichilor şi a ficatului. Iniţial, medicii au crezut că sportiva s-a infectat în timpul turneelor din străinătate. Însă poliţia investighează acum varianta otrăvirii deliberate.

Oamenii legii anchetează acum mai multe piste: fie a fost otrăvită de o jucătoare sau antrenor rivali, fie este mâna mafiei pariurilor. Paul şi Milena Taylor, părinţii fetei, sunt şocaţi: ”Înainte de turneu ea a fost într-o formă fizică foarte bună. Era plină de încredere şi îşi dorea să câştige trofeul, care a fost visul ei. Totul mergea bine. A ajuns în sferturi, dar imediat a ajuns la terapie intensivă şi a fost aproape de moarte. Când ne-au explicat despre infecţie nu ne-a venit să crede”, au declarat aceştia, potrivit The Sun.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.