La încălzirea pentru programul scurt, Pluşenko a încercat să execute o săritură triplă, însă la aterizare s-a accidentat. El i-a informat pe arbitri că se va retrage din concurs.
Evgheni Pluşenko (31 de ani) a fost operat anul trecut la spate, în Israel, şi de atunci a făcut un număr limitat de antrenamente în tentativa de a se proteja.
Acesta ar putea să fie ultimul concurs al lui Pluşenko.
Pluşenko este campion olimpic la individual în 2006 la Torino, iar anul acesta la Soci a câştigat medalia de aur în proba pe echipe. El este triplu campion mondial şi de şapte ori campion european.
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Băuturile care pot fi o amenințare pentru siluetă. Nutriționiștii le consideră adevărate bombe calorice
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii