Spaniolul Marc Marquez (Honda) a câștigat Marele Premiu de motociclism viteză al statului San Marino la clasa MotoGP, duminică, la Misano, ajungându-l pe italianul Andrea Dovizioso (Ducati) în fruntea clasamentului Campionatului Mondial.
 
Pe o pistă foarte udă, Marquez, înregistrat pe 28 de tururi în 50min41sec565/1000, l-a devansat pe italianul Danilo Petrucci (Ducati), cu 1sec192/1000 în timp de Dovizioso s-a clasat al treilea, la 11sec706/1000.
Spaniolul a înregistrat astfel al 59-lea succes din carieră și al 33-lea la categoria-regină.
Marquez și Dovizioso au câte 199 puncte fiecare în fruntea clasamentului Campionatului Mondial, când au mai rămas de disputat cinci curse din calendar. Ei sunt urmați de spaniolul Maverick Vinales (Yamaha), cu 183 puncte și de italianul Valentino Rossi (Yamaha), cu 157 puncte.
La Moto2, victoria i-a revenit elvețianului Dominique Agerte (Suter), înregistrat pe 26 tururi în 51min39sec709/1000. El a fost urmat de elvețianul Thomas Luthi (Kalex), la 1sec400/1000, și de malaezianul Hafizh Syahrin (Kalex), la 7sec875/1000.
Lider în clasamentul general la Moto2 este italianul Franco Morbidelli (Kalex), cu 223 puncte, urmat de Luthi — 214 puncte și de spaniolul Alex Marquez (Kalex) — 155 puncte.
La Moto3 s-a impus italianul Romano Fenati (Honda), înregistrat pe 23 de tururi în 46min24sec290/1000. El a fost urmat coechipierii săi spaniolul Joan Mir, la 28sec594/1000 și italianul Fabio Di Giannuntonio, la 39sec035/1000.
Lider în clasamentul Campionatului Mondial la Moto3 este spaniolul Mir (Honda), cu 246 puncte, urmat de compatriotul său Romano Fenati (Honda) — 185 puncte și de spaniolul Aron Canet (Honda) — 162 puncte.

Dana Budeanu, dată pe spate de Becali: "E singurul bărbat din România care știe. E de neegalat în România!" Ce a încântat-o
GSP.RO

Dana Budeanu, dată pe spate de Becali: "E singurul bărbat din România care știe. E de neegalat în România!" Ce a încântat-o

Horoscop 11 decembrie 2019. Berbecii pot deveni mai înțelegători cu cei din jur
HOROSCOP

Horoscop 11 decembrie 2019. Berbecii pot deveni mai înțelegători cu cei din jur