Mijlocașul Cătălin Ștefănescu, adus în iarnă de la Ceahlăul, nu l-a convins nici acum pe tehnicianul „roș-albaștrilor”. După ce în primăvară a fost împrumutat la FC Voluntari, acum a fost cedat, tot sub formă de împrumut, la Poli Iași, pentru un sezon. Dintre cei trei jucători aduși în iarnă de la Ceahlăul, doar unul mai este sub comanda lui Reghe, Chitoșcă, dar nici el n-are multe șanse să joace și, probabil, mai devreme sau mai târziu, va fi și el împrumutat sau cedat. Doru Popadiuc a fost dat definitiv la FC Voluntari, ca parte din transferul lui Vlad Achim.

Anunțul Stelei despre împrumutul lui Ștefănescu

Anunțul Stelei despre împrumutul lui Ștefănescu

Steaua i-a cedat sau i-a pierdut în această vară pe Breeveld (liber de contract), Alcenat (expulzat din țară), Papp, Râpă, Carp, Bawab, Pârvulescu, Gebhart, Kharja, I. Neagu, G. Iancu, Tade, Marica (toți cu contracte reziliate), Popadiuc și Junior Măcriș (FC Voluntari), Grădinaru (Concordia), Chipciu (Anderlecht), Varela (PAOK Salonic). Alți doi – algerianul Aymen Tahar și Alexandru Târnovan – sunt ca și plecați, fiindcă n-au participat nici măcar la o ședință de pregătire. Probabil, cât de curând, vor fi și ei împrumutați. În total, cu Ștefănescu, Steaua a renunțat la 21 de jucători în această vară. Și a achiziționat doar șase (Golubovici, Aganovici, Dan Popescu, Ovidiu Popescu, V. Achim și Mitrea), iar patru au revenit după împrumuturi – Tudorie, Enceanu, Vâlceanu și Chitoșcă -, însă doar primul joacă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.