Alegerile din Republica Moldova au loc pe 30 noiembrie și sunt hotărâtoare pentru viitorul fraților de peste Prut, iar forţele de stânga fac mari eforturi pentru a deturna ţara de pe drumul european pe care a pornit anul acesta, odată cu parafarea acordului de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană.

Conform sursei citate, unul dintre cei mai puternici vectori de influenţă ai Moscovei în Republica Moldova este Renato Usatîi, un magnat de 36 de ani care a creat un bloc de partide politice şi care speră să influenţeze alegerile parlamentare.

Programul său politic este unul de extremă stângă şi susţine că ”Moldova are nevoie de un Lukaşenko“. Alexandr Lukaşenko este şeful de stat al Belarusului şi este considerat ultimul dictator din Europa.

A trăit bine în comunism

”Bineînţeles că am purtat un tricou cu numele lui, întrucât el a sponsorizat această competiţie. Nu m-am interesat de viziunile lui politice. Păi, dacă mă duc în vacanţă în Cuba şi mă fotografiez cu Fidel Castro trebuie să mă gândesc înainte?“, a comentat Helmuth Duckadam decizia de a se afișa lângă moldovean.

La alegerile de pe 16 noiembrie, arădeanul, fost liderul al filialei locale a Partidului Noua Generație – construcție politică deținută de Gigi Becali, a declarat că votează cu Victor Ponta. AICI, pe larg despre opțiunea oficialului stelist (președinte de imagine al liderului din Liga I).

Înainte de 1989, Duckadam și colegii lui de la Steaua au fost protejați de familia Ceaușescu, în special către fiul Valentin. Pe lângă faptul că era valoroasă, rchipa a fost șinută în puf. Apoi, a circulat legenda că fostul dictator l-ar fi împușcat în braț, la partidă de vănătoare, pe Duckadam, invidios pe popularitatea dobândită de acesta după finala de la Sevilla, din 1986.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.