Steaua - Manchester City, scor 0-5, rămâne cea mai mare umilință a Stelei pe teren propriu în cupele europene. Laurențiu Reghecampf a căutat peste tot vinovați, dar numai despre lipsurile sale n-a spus nimic. Reghe a cerut un roșu pentru faultul la Golubovici (bosniacul s-a ales cu ochiul umflat), s-a luat de Enache și de Toșca pentru greșelile de la primele goluri și i-a criticat pe antrenorii de la juniori, care nu-i învață lucruri elementare pe tinerii fotbaliști.
„Am încercat să facem un joc bun, am încercat să încercăm să marcăm. Valoarea individuală și-a spus cuvântul. Echipa noastră în momentul de față este în reconstrucție, au plecat jucători importanți, au venit jucători importanți. Avem jucători noi, care trebuie să înțeleagă că aici e alt nivel. Am avut multe de învățat, în primul rând poziția corpului, poziția jucătorilor în teren. Mă deranjează rezultatul, cum am jucat în anumite faze. Acel fault la Golubovici trebuia sancționat cu cartonaș roșu. La primul gol a greșit Enache, la golul doi a greșit Toșca. E greu să te aperi, pentru că jucătorii vin cu goluri de la copii și juniori. E foarte greu la acest nivel când nu știi lucrurile astea, eu vreau să le fac pe toate, dar nu se poate”, a spus Laurențiu Reghecampf la Digi Sport.