Steaua şi Dinamo au fost sancţionate de FRF. Cluburile bucureştene plătesc pentru incidentele din manşa retur a semifinalelor din Cupa Ligii.Cluburile Steaua şi Dinamo au fost sancţionate cu penalităţi în valoare de 15.000 de lei, respectiv 22.500 de lei, pentru petardele aruncate din tribună la meciul direct din cadrul manșei secunde a semifinalelor Cupei Ligii. În manşa retur din semifinalele Cupei Ligii, Dinamo a trecut de Steaua cu 3-1, după ce, în partida tur, "câinii roşii" s-au impus cu 4-1."În baza art. 82, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancționează FC Steaua București cu penalitate sportivă de 15.000 lei; În baza art. 82, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancționează FC Dinamo București cu penalitate sportivă de 22.500 lei", se arată în soluția comisiei publicată, miercuri, pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.
De asemenea, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a închis dosarul disciplinar prin care clubul Astra Giurgiu dorea sancționarea financiară a lui Marius Șumudică pentru jigniri la adresa conducerii. "Comisia închide procedura. Cerere de renunțare la judecată", se menționează pe site-ul LPF, citat de Agerpres.