Ştefan Iovan, secundul naţionalei despre francezi: «Şi-au bătut joc de Domenech!»

Comentează
Arhiva foto
Arhiva foto

Ştefan Iovan (49 de ani), antrenorul secund al echipei naţionale, a radiografiat evoluţia la Campionatul Mondial a Franţei, adversara tricolorilor în grupa de calificare pentru Europeanul din 2012, dar şi ce aşteptări sunt de la componenţii primei reprezentative.

Arhiva foto

Libertatea: Cum vi se pare nivelul meciurilor?

Ştefan Iovan: Brazilia, Argentina sau Olanda îşi respectă blazonul. Pe mine m-au surprins plăcut Chile şi Uruguay. Am urmărit atent şi adversara noastră din ultimul amical, Honduras, dar a fost depăşită la toate capitolele. Aş fi vrut să fim acolo, pentru că am fi făcut o figură frumoasă. La Mondial alta e motivaţia şi concentrarea.

Jocul Franţei suferă de mult, iar aceste meciuri au pus capac. Bineînţeles, scandalul dintre fotbalişti, antrenori, presă şi suporteri nu putea avea alt rezultat. Atmosfera a fost proastă, jucătorii au fost delăsători, eşecurile erau de aşteptat. Probabil fotbaliştii lor ştiau că Domenech nu va mai rămâne şi şi-au bătut joc de el. Din păcate pentru noi, plecarea antrenorului şi venirea lui Blanc va schimba lucrurile. Are o arie de selecţie imensă şi, cu disciplină, vor practica alt fotbal. Pentru noi, nu e bună schimbarea lui Domenech.

«Mutu, săracul, are destule pe cap»

Să înţelegem că e de preferat neconvocarea unui jucător valoros, dar care strică atmosfera?

Dacă vă referiţi la Mutu, nu pot să fac nici un comentariu. Săracul, are destule pe cap, merge din rău în mai rău. De Mutu vom discuta când îşi va rezolva problemele.

Arhiva foto
Arhiva foto

Răzvan a spus după meciul cu Honduras că “naţionala e singură împotriva tuturor”...

Nu se referea la fani sau la cei care cunosc fotbalul. El le atrăgea atenţia doar unora dintre conducătorii de cluburi să nu mai jignească jucătorii. Tricolorii muncesc bine şi sunt serioşi, iar dorinţa lor de a ajunge la un nou turneu final va fi combustibil de rachetă.

Ce s-a câştigat după cele trei amicale din primăvară?

Pe lângă nucleul de 4-5 jucători consacraţi, au confirmat Cociş, Florescu, Deac sau Răduţ. A rămas o problemă în dreapta apărării. Repriza a doua cu Ucraina a fost bună, iar rezultatul a fost unul mincinos. Jucătorii au vrut să câştige neapărat partida cu Macedonia, dar am primit gol la singura lor fază. Întâlnirea cu Honduras, o echipă modestă, dar calificată la Mondial, a fost una reuşită. Noi i-am învins cu 3-0, iar Spania cu 2-0, aşa că e bine.

Arhiva foto

Fanii, presa, responsabilii politici şi oamenii de fotbal din Franţa deplâng eliminarea penibilă de la Mondial, încă din faza grupelor, dar mai ales scandalul dintre jucători şi stafful tehnic, care a pătat blazonul “cocoşului galic”. Ministrul sporturilor, Roselyne Bachelot, a cerut ca vinovaţii să plătească pentru acest eşec al echipei în Africa de Sud, sugerând chiar că jucătorii ar trebui să deconteze cheltuielile pentru sejurul de la Mondial, unde au stat la Pezula Resort, de la Knysna, pe ţărmul Oceanului Indian. Preţul unei nopţi de cazare era de 1.200 de euro, iar nota de plată pentru cele 18 zile de şedere s-a ridicat la aproape 500.000 de euro.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!