Inițial, în Ploiești s-a vehiculat varianta că Fane va face oficiile de gazdă pentru trei oameni de afaceri potenți, legați de Vitesse Arnhem, formație batavă la care a evoluat și fundașul stânga, și interesați să preia Petrolul. Contextul era favorabil,
în condițiile în care patronul clubului olandez, georgianul Merab Jordania (49 de ani, foto dreapta), a retras finanțarea clubului din Țara Lalelelor acum câteva luni.
în condițiile în care patronul clubului olandez, georgianul Merab Jordania (49 de ani, foto dreapta), a retras finanțarea clubului din Țara Lalelelor acum câteva luni.Fost fotbalist, agentul fraţilor Arveladze, preşedinte al federaţiei gruzine, între 1998-2005, ex selecţioner al Georgiei, Jordania a preluat Vitesse în 2010 și a salvat gruparea! Bun prieten cu Roman Abramovici, motiv pentru care a existat şi un parteneriat Vitesse-Chelsea, georgianul a făcut investiții uriaşe și a ridicat echipa din banii produşi de companiile sale care se ocupă de transferul jucătorilor şi de negocierea contractelor de televizare. Între timp, Jordania a renunțat la Vitesse și a preluat un club ”mai cuminte”, Valletta FC din Malta. Ar fi loc și de Petrolul, nu?
”Vin cu doi prieteni care dezvoltă afaceri în România, într-adevăr. Însă vor fi doar spectatori! E un meci frumos, le-am recomandat să vină cu mine la Ploiești, să vadă un adevărat spectacol la Petrolul – Steaua”, a explicat Nanu, care, în 2007, pentru o scurtă perioadă a fost și antrenor al ”lupilor” și care a jucat la Steaua sau Rapid. De asemenea, alături de Nanu va sosi la meci și directorul Academiei de juniori a clubului olandez FC Emmen. Acesta va face un stagiu la Rapid și va purta discuții cu Gică Hagi și cu cei de la Academia Viitorul pentru stabilirea unui parteneriat.
Ştefan Nanu a evoluat în România pentru Electroputere Craiova, Farul Constanţa, Rapid (campion în 1999, cu Rapid; Mircea Lucescu – antrenor), Steaua, Oţelul Galaţi, FC Vaslui, Poiana Câmpina şi FCM Câmpina.
Ca antrenor, Nanu a pregătit formaţia Minerul Motru, între 2010 şi 2013. A activat, pentru o săptămână, ca antrenor al Universității Craiova. Ultima dată a activat la Farul Constanța.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8a4575a4b36ab93122487354a2471810.jpg)
Viva.ro
WOW! Frumoasă, naturală, elegantă și...misterioasă! Cum arată și cu ce se ocupă Eva, soția lui Kelemen Hunor. E cu 19 ani mai tânără decât politicianul, iar ce s-a aflat despre ea i-a lăsat înmărmuriți pe toți
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9eb80f53b1387c9e3185de5588f09b.jpg)
Unica.ro
„Cu două degete, mi-a coborât de la gât pe piept și...” În spatele ușilor închise. Mărturiile victimelor lui Cristian Pomohaci. Ce a povestit o tânără
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ed663dc2c4252582ce5b7a27cb5df350.jpg)
Elle.ro
Adrian Nartea și soția lui, la un pas de divorț. Ce a dezvăluit actorul despre problemele din căsnicia lui: „Neajunsuri neexplicate și neexprimate din lipsă de timp și…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5869c9e5f3a230e5ba0b44495a8d89b7.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Gata, s-a întâmplat acum, a făcut-o și pe asta! Gestul uriaș de ultimă oră al lui Ilie Bolojan, despre care vorbește toată țara! Moment cu greutate
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d3c4ef6c47f6cfb28237d507b4d41f28.jpg)
Avantaje.ro
Ce este „Ozempicul natural” despre care vorbește toată lumea? Poate ajuta la reglarea glicemiei și colesterolului și îți poate susține silueta, dar există un detaliu important, foarte important
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ebccc910edda8727e1c8876fe3ca3983.jpg)
Tvmania.ro
Jorge a publicat imaginile din vacanță, dar toți s-au uitat la soția lui! Ramona Prodea, spectaculoasă în costum de baie
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_10b04712dc1d8ff67831f2b646afb33c.png)
Adevarul.ro
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0493f38677dc6cad779c3708bbe28a13.jpg)
Fanatik.ro
Cum a apărut Penelope Cruz la meciul dintre Spania și Austria din Cupa Mondială. Imaginea s-a viralizat instant
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c8848232db0651fc6eafecdfe26d6da2.jpg)
Financiarul.ro
50% mai ieftin, GLM-5.2 schimbă piața securității cibernetice. Ce înseamnă pentru bugetele de apărare ale companiilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_97b81ccd6003d2b155b96ffceaf274d0.jpg)
Elle.ro
Lily-Rose Depp, fiica lui Johnny Depp & Vanessa Paradis, și iubita ei, 070 Shake, ipostaze romantice în Paris. Cum au fost surprinse de paparazzi. FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_20fc32e37438966430a7798ce349f6f3.jpg)
Viva.ro
Șocată după atacul cu bombă din Monaco! Gestul Mihaelei Rădulescu a generat valuri de comentarii și face înconjurul presei. Ce s-a întâmplat, de fapt
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_96f655811ed08589bc5307cce78ee618.jpg)
TVMania.ro
Rochia purtată în Sicilia care a pus-o pe Mădălina Ghenea în centrul atenției. Imaginile au făcut înconjurul internetului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f9993bb4098c2047640ab0da5c42b5a4.jpg)
ObservatorNews.ro
Viorel Pașca, sechestre de peste 6 milioane de euro și 13 milioane de lei. Avocat: Nu mai au bani să trăiască
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_057c87ab812ffc32c96752e7e589e1ae.png)
Libertateapentrufemei.ro
Nepoata lui Mircea Badea, superbă la absolvire! Rontzi, fotografii cu toată familia și un anunț mare din partea bunicii Mariana Badea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_299b40c1d0257cd4548f7482b318dd63.jpg)
Mediafax.ro
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c4b827335a5ad1370897d9ab5556f37c.jpeg)
Wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_11d3f1abd710f1862522946653aa06b0.jpg)
Wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_bdcc6e9b8682ad922d0c77285df9747f.jpg)
Redactia.ro
Zodia care trece prin cea mai grea încercare în acest weekend. Nimic nu va mai fi la fel pentru acest nativ
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_80c8dbc39c33a73a1e2ede8861d5a4c0.jpg)
KanalD.ro
Cine este tânărul găsit fără suflare în apropierea unui lac din Iași! Avea doar 18 ani și dispăruse în urmă cu cinci zile
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_56839472a900d84e6299baddc2bcd080.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Giganții străini domină IT-ul ieșean, dar firmele românești le dau lecții de eficiență. Cum arată Top 10 companii din domeniu în 2025
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f1c0a3fb594a3a0a9f1beaf1552a3d90.jpg)
Fanatik.ro
„Ungurul Istvan Kovacs din Transilvania, premiat de FIFA!”. Mesajul revoltător al unei publicații maghiare la adresa României
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4b6e09dc7eb8d484765d04cca76f1f2a.webp)
Spotmedia.ro
Cum afectează tatuajele sistemul imunitar
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_84c348862d8425477d9873c805e606ad.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6a629fad04a087bb5c0f5caece29cc11.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/fosta-coalitie-2025-2026-era-formata-din-psd-pnl-usr-si-udmr-e1783161257335.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-stire-mare-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/dani-otil-si-anna-lesko.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/rica-raducanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e2b173e90ab46ecf68420efdbb2f9fad.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_56273aea749c1f03a7cf6f169b75daba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/turista-calatorie-bagaj.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/omnesviae-googlemaps-roma-antica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-pe-strada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/plaja-exterioara-therme-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/apa-de-rozmarin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/de-ce-este-iulie-considerata-luna-lui-cuptor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/femeie-verifica-aplicatie-sport-dupa-antrenament.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-inseamna-cand-visezi-zambile.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/catalin-predoiu-a-publicat-o-poza-cu-john-mccain-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/modele-de-subiecte-istorie-bac-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/camion-sosea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tatiana-tibuleac-tibuleac-profimedia-09245524101.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/visul-american--foto-ilustrativ-shutterstock-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/instantcotroceniconsultariaur08inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/bani-lei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-shutterstock2464466583-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.