Steluţa, mama Irinei Begu, nu a putut merge în Franța, pentru a urmări turneul de la Roland Garros, din cauza volumului mare de muncă pe care-l are de parcurs la serviciu. Primul meci al Irinei, cel contra americancei Mattek l-a urmărit pe telefonul mobil.
„Aşa, printre picături, mai intram pe telefon. Am avut emoţii destul de mari. Acasă am ajuns exact când se juca tie-break-ul. Mă bucur din suflet că a reuşit să se califice în turul secund”, a declarat Steluța Begu pentru Sportnews.ro.
Mama sportivei a dezvăluit de unde are Irina această forță interioară uriaşă de a remonta situații imposibile în meciuri ce par a fi ca şi adjudecate de adversarele ei: „Are o putere de luptă fantastică, plus că, de aproape un an şi jumătate lucrează cu o doamnă psiholog, Monica Stănescu. Dânsa a ajutat-o enorm. Chiar dacă nu o însoţeşte în turnee ţine tot timpul legătura cu ea pe telefon. De asemenea, actuala echipă tehnică a Irinei, în frunte cu cei doi antrenori, au un rol fantastic în parcursul ei din ultima vreme”, a mai precizat Steluța Begu care, a explicat că, dacă Irina va ajunge în fazele superioare ale turneului de la Roland Garros, cu siguranţă îşi va lua câteva zile libere pentru a putea fi alături de fiica ei.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_39d0d48408b7369c066e545bafce2fe2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_34a3a93c6878fb45ddc9e736c3d430a2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cea87f8bcca0bc66968cf5b9147c43fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c37919c77bfbb28c51cd5f93706d59e4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_bdfcd5110271f69e93c6dd10478b3b59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_3f4b32b045e87acb263f519878ef2dfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_cb6a72a6e4740ea4ab6807e3777c94a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_a178e878f97ec2267862a667773fba37.jpg)
Comentează
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.