Dumitru Hărădău (63 de ani), fost căpitan nejucător al echipei de Cupă Davis a României și fost component de bază al echipei naționale de tenis, știe care este punctul forte ale Simonei Halep (23 de ani), care o diferențiază de ceilalți jucători de tenis din țară.
Dincolo de valoare efectivă, de necontestat, pe care Simona Halep o are în tenisul mondial, Dumitru Hărădău a sesizat un amănunt nebăgat în seamă până acum, care ține de determinarea Simonei pe teren, de dorința ei aproape disperată de victorie.”Este un amănunt interesant. Uitați-vă cu atenție la Simona: de fiecare dată când câștigă un punct, strânge cu putere pumnul stâng. Asta înseamnă determinare, hotărâre, dorință de victorie, ambiție! Când ceilalți jucători pierd un punct dau din mână, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Ideea de motivație este foarte importantă. Iar Simona dovedește de fiecare dată acest lucru”, a explicat Dumitru Hărădău, pentru SportNews.ro.