Campioană europeană en titre, selecționata țării noastre s-a impus cu 2-1 în finala DiaEuro 2015 (19-26 iulie), campionatul de futsal pentru persoane cu diabet, în fața Ungariei, într-un meci disputat duminica trecută. în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Competiția, la care au fost prezente 16 naționale, a fost organizată de Federaţia Asociaţiilor Diabeticilor din România (FADR) şi de Federaţia Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (FRDNBM).
Sportnews.libertatea.ro a luat legătura cu Daniel-Tudor Cosma, 27 de ani, medic rezident de diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, la Centrul Clinic de Diabet Cluj-Napoca, în același timp și doctorul naționalei de futsal pentru persoane cu diabet. Doctorul e și cel care a fost coordonatorul proiectului DiaEuro 2015.De la medic am dorit să aflăm povestea frumoasă a campionilor ”dulci” de futsal ai Europei. Nu a fost nimic așa frumos cum pare.
Cuprins:
”Am primit aici, la Cluj-Napoca, circa 450 de pesoane. Au fost 160 de sportivi, plus staff-urile tehnice și medicale și invitați. După organizarea evenimentului, care a stat în cumpănă până în ultima clipă, mai sunt necesari 27.000 de euro pentru acoperirea tuturor cheltuielilor - hotel, organizare, arbitri etc, suma strânsă înainte de începerea campionatului fiind insuficientă, afirmă doctorul. A apelat la bănci, firme IT, firme și distribuitori de produse farmaceutice.
”Avem doi sponsori principali, care au fost cu noi de la început, și câțiva mai mici. Puține firme care distribuie insulină ni s-au alăturat și doar una ne-a oferit peste 5.000 de euro”, afirmă medicul.
”Am fost și la firme de panificație, dar ne-au refuzat din necunoștință de cauză: ”Ce, diabeticii au voie să mănânce pâine?! Probabil asociau obezitatea diabetului, dar acolo e vorba de diabet de tip 2. Noi am avut fotbaliști doar cu diabet de tip 1”.
Doctorul se plânge și de lipsa mediatizării competiției - ”la semifinala cu Croația și la finala cu maghiarii, adversarii au avut mai mulți suporteri decât noi” și ”Ungaria a dorit cumpărarea drepturilor de televizare pentru meciurile echipei sale și a finalei, însă nimeni din România nu o dorit transmiterea acestor meciuri” -, apoi acuză autăritățile locale și sportive. ”La acest eveniment a fost prezent doar un reprezentant din partea președinției, conf. univ. dr. Diana Loreta Paun. Atât primarul Emil Boc, cât și ministrul tineretului și sportului, Gabriela Szabo, nu au participat, deși au fost invitați, și n-au n-au trimis pe nimeni, măcar la premiere. Ne doare să vedem lipsa de răspuns a autorităților la acest eveniment european unic în lume”. De asemenea, atitudinea Federației Române de Fotbal nu a fost una de fair-play. ”Nimeni din apanajul FRF nu a venit la acest campionat, dovedind lipsa de interes pentru performanța acestor tineri. Din partea FRF ne așteptam la un sprijin mai consistent, de ordin financiar. Dar poate FRF se va trezi în al 12-lea ceas și măcar își va "răscumpara" nepăsarea arătată până acum, premiindu-i pe acești campioni europeni "dulci". Având în vedere golul care va trebui acoperit după acest campionat, nu cred că ne vom permite să-i premiem pe acești tineri cum merită și cum ar fi normal într-o țară care se vrea europeană”.
În ultima instanță, Federația a trimis 10 tricouri (lotul a fost de 10 jucători și două rezerve), din care 7 cu mânecă lungă, iar România a început Europeanul în ”cârpele” cu care evoluase și în campionatele precedente. Abia la meciul trei din competiție a sosit echipamentul complet. ”Până le-am imprimat, am apărut cu ele abia spre finalul turneului. Mai bine mai târziu decât niciodată! FRF n-a avut nici un reprezentant la Cluj-Napoca, dar a oferit cupele și medaliile”, spune medicul Cosma.
Activitatea fizică în rândul persoanelor cu diabet zaharat constituie unul dintre cei trei piloni (alături de dietă și de tratamentul medicamentos și/sau cu insulină) care asigură succesul tratamentului acestei afecțiuni. Orice persoană cu diabet zaharat are recomandarea de a face activitate fizică minimum 30 min/zi. Sunt recomandate în special jogging-ul, mersul pe bicicleta, mersul în ritm mai alert, înotul. Dar orice sport poate fi practicat de către aceștia dacă, în prealabil, se face o educație riguroasă și aceștia au un bun control glicemic. Daca persoana trece și de vizita medicala efectuată de către specialiștii de medicină sportivă, nu există nici o piedică în practicarea efortului de performanță.
”Medicii de medicină sportivă ar trebui instruiți în această direcție, să nu se teamă de a da acordul pentru practicarea unui sport de performanță cât timpul persoană cu diabet are un bun control al bolii. Unii pun viza pentru un sportiv care ia cine știe ce pastile ce ies pozitiv la controlul doping sau pentru alții care mor pe teren din cauza unor suplimente necontrontolate, și refuză diabeticii! E discriminare! În Anglia, Germania sau Spania sunt bolnavi de diabet în primele ligii de fotbal. De ce nu am putea și noi să producem campioni mondiali și olimpici cu diabet, cum a reușit Marea Britanie cu Steve Redgrave – 14 medalii olimpice si mondiale la canotaj sau SUA, cu înotătorul Gary Hall jr – 10 medalii olimpice?”, se întreabă retoric medicul Cosma.
Finala cu Ungaria a fost un adevărat derby. ”I-am bătut a treia oară la rând. E o mare rivalitate. Au plâns după meci. Ei au o echipă solidă, fac selecție în școli și universități”, explică doctorul.