După ce în a doua parte a anului trecut, promoţia condusă de Eduard Irimia a pus în scenă evenimente în Olanda, Elveţia şi Olanda, Superkombat revine în România cu o super-gală la Ploieşti, acolo unde noua senzaţie a categoriei grea în kickboxul mondial, Benjamin Adegbuyi, neînvins de doi ani şi jumătate, va fi capul de afiş, alături de fraţii Bogdan şi Andrei Stoica. Toţi trei vor fi protagoniştii unor super-fight-uri internaţionale care se anunţă extrem de disputate.

stoica andrei

De asemenea, ploieşteanul Amansio Paraschiv, câştigător recent al unui turneu în China, va încerca să cucerească titlul mondial Superkombat New Heroes, în faţa albanezului Julian Imeri, campionul WKA (World Kickboxing Association), într-o confruntare care va unifica ambele centuri.

Şi luptătorii internaţionali anunţă un spectacol incendiar în Sala Olimpia, promotorul Eduard Irimia dezvăluind că a selectat opt dintre cei mai buni grei din lume pentru un eveniment de clasă. “Cu siguranţă, cel mai bine cotaţi sportivi români vor fi prezenţi, cu excepţia lui Cătălin Moroşanu, care se află în junglă pentru un reality show. O nouă generaţie internaţională de grei va fi adusă în premieră la Ploieşti, va fi o adevărată confruntare a noilor eroi. În plus, venim cu o premieră, meciuri de MMA, dar şi cu o cofruntare între fete pentru a condimenta gala”, a declarat promotorul Eduard Irimia.

Nu mai puţin de 14 meciuri vor avea loc în cadrul galei de la Ploieşti, dintre care două pe reguli de MMA şi unul între fete pe reguli K-1. Printre românii confirmaţi se numără Cristian Ristea, Cristian Spetcu, Cătălin Căşaru, Alex Filip, Robert Stoica, Andrei Ostrovanu, Bogdan Năstase şi Cristiana Stancu. Printre greii internaţionali selectaţi pentru Ploieşti se numără polonezul Michal Wlazlo (1,96 m, 118 kg, 10 victorii – 4 înfrângeri), DAngelo Marshall (1,94 m, 105 kg, 22 de victorii – 2 înfrângeri) din Curacao şi albanezul Rustemi Kreshnik (1,87 m, 108 kg, 30 victorii – 7 înfrângeri), programul complet al galei urmând să fie dezvăluit în cursul săptămânii viitoare.

FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Apariție rară! Cum arată soția lui Victor Pițurcă + s-a fotografiat alături de Cristina Ich
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
Playtech.ro
ȘOC! Motivul pentru care Anca Pandrea și-a dezmoștenit fina. A rupt orice legătură
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Observatornews.ro
„Am crezut că voi muri”. Coşmarul trăit de o tânără de 22 de ani, care a fost violată timp de 6 ore de cei pe care îi considera prieteni, în Anglia
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2021. Capricornii au posibilitatea de a opri întregul flux de gânduri și de a descoperi o soluție
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care un șofer începător și o fată de 14 ani au murit pe loc
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie