Cei doi s-au cunoscut în urmă cu patru luni, pe când Paul juca la Mediaş, unde era coleg cu fratele Anei. S-au plăcut din prima clipă şi au lăsat lucrurile să evolueze natural. Iubita lui Pârvulescu le-a mărturisit, însă, apropiaţilor că nu doreşte să facă o meserie din a fi iubită de fotbalist. Ana este jurnalistă şi specialist în relaţii publice, iar în copilărie a practicat timp de doi ani tenisul de câmp şi a jucat în echipa de handbal a şcolii generale alături de sora sa, cântăreaţa Elena Gheorghe.
Mai mult, iubita fundaşului stelist vine dintr-o familie unde fotbalul se mănâncă pe pâine. Fratele Anei, Costin, este fost internaţional de juniori şi joacă fotbal la Gaz Metan Mediaş, iar unchiul său, Gigel Gheorghe, a fost antrenor la juniorii Sportului Studenţesc şi la Steaua II, în acest moment fiind selecţioner al reprezentivei U16 a României. Cum fundaşul stânga al Stelei nu e un fotbalist obişnuit, deoarece este credincios şi se simte în largul său în faţa camerelor de luat vederi, iubita sa este şi ea o nonconformistă. La meciul cu Astra a stat în tribună şi a încurajat zgomotos Steaua alături de ceilalţi 21.000 de spectatori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.