Tamaș a fost fotografiat cu paharul în mână înainte de meciul cu Dinamo. Fundașul nu se mai ascunde când bea, chiar dacă echipa lui, Steaua, mai are un meci până la finalul anului. Și nu orice meci, ci chiar un derby cu Dinamo, contând pentru prima manșă din semifilalele Cupei Ligii, care se va desfășura joi, pe „Arena Națională”.Tamaș a pus ieri pe Instagram o poză în care apare cu paharul în mână, în jurul unei mese îmbelșugate, însoțit de câțiva prieteni. Gabriel Tamaș este recunoscut pentru desele sale escapade bahice și, mai ales, pentru că atunci când se pornește să bea, nu se oprește prea repede. Din pricina unei beții crunte, el a ratat chiar și o deplasare cu naționala în Brazilia, la meciul de retragere al uriașului Ronaldo.
Gabriel Tamaș a avut un început bun de sezon, dar în ultima perioadă a fost „praf”. Recent, el a „dispărut” chiar și de la antrenamentele Stelei, tot din motive bahice. El a reușit să ia două cartonașe roșii în două meciuri deosebit de importante, cu Villarreal, în ultima partidă din Grupa L a Ligii Europa, și cu Astra, în campionat. De fiecare dată, echipa a primit gol și a pierdut după ce el a fost eliminat.Ultima escapadă în Centrul Vechi a avut loc după ce soția lui Gabi Enache și-a deschis un salon de înfrumusețare în București. La evenimentul la care a participat și antrenorul Laurențiu Reghecampf s-au servit și băuturi alcoolice, iar lui Tamaș atât i-a trebuit. S-a mutat într-o cârciumă și n-a mai plecat decât dimineața, după ce a făcut și un pic de scandal.