Tatăl ministrului Carmen Dan a fost căpitan la echipa de fotbal Flacăra Moreni. "Vuță", fundașul care făcea "foarfeci peste cap"

Comentează
Arhiva foto

Carmen Daniela Dan, 48 de ani, ministrul afacerilor interne din februarie 2017, și-a petrecut copilăria pe stadioane, dusă de mână de tatăl său adoptiv.de Cătălin Apostol, Daniel Conțescu, Octavian Cojocaru

Un simplu zvon a prins contur după ce "Libertatea" a scormonit în trecutul familiei Dan și a aflat cine este tatăl "de-al doilea" al actualului ministru de interne.Se numea Valeriu Mihăescu și a jucat, până spre final de carieră, la Flacăra Moreni, o formație de tradiție în fotbalul românesc, cu state vechi în Divizia B.Dacă ar fi trăit, bărbatul, originar din București, ar fi avut 85 de ani. Alintat "Vuță", fostul fundaș a decedat în 1992, la vârsta de 59 de ani.Mărturiile n-au fost ușor de obținut, pentru simplul motiv că supraviețuitorii epocii în care "Vuță" ieșea primul de la vestiare, în fruntea echipei morenare, încap pe degetele unei singure mâini.De mare ajutor ne-a fost monografia "Istoria fotbalului morenar", scrisă de Gheorghe Ilinca, la rândul său decedat. Cartea a salvat singurele imagini existente cu jucătorul morenar.Prin intermediul lui Marian Vasilache (foto), 64 de ani, o vedetă locală a Moreniului în anii 80, fost coleg de cameră cu Iulian Mihăescu (în prezent antrenor secund la Dinamo), ziarul a putut lua legătura cu Ion Albină și cu Titi Bocin, doi foști colegi de-ai lui Mihăescu. Dialogurile mijlocite de Vasilache spun povestea unui jucător aflat la apusul carierei.

"Era băiat de comitet"

Ion Albină are 82 de ani, dar este "verde". S-a stabilit la Râmnicu Sărat, în oraș. Nu mai pune gura pe alcool de 20 de ani, n-a făcut-o nici măcar de ziua onomastică, iar asta, crede octogenarul, i-a prelungit viața. Are amintiri vagi despre "Vuță", pe care și-l proiectează alături când privește fotografiile. "Vuță era bun-mediocru", ne bagă în ceață Albină.Ne scoate de-acolo Bocin, care e cu 9 ani mai tânăr decât Mihăescu. Acum, la 76 de ani, i-a dat târcoale un accident vascular pe partea stângă, dar cel mai mult îl doare că l-a lovit singurătatea. Copiii și-au luat zborul în străinătate, băiatul este bine văzut în Olanda, iar zilele-i sunt alinate de soție."Vuță era băiat de comitet, care dădea 110% pe teren. În echipă era "senator" de drept. Eu eram junior, când Mihăescu juca la Flacăra titular și era căpitanul echipei", este prima descriere venită de la Bocin.Dar cum era fotbalistul Mihăescu? "Făcea foarfeci peste cap, la corner. Se azvârlea cu capul", îl descrie fostul coleg, care îl aseamănă cu titularul postului din naționala României, Cristi Manea, de la CFR Cluj. "Doar că era mai înalt decât Manea. Avea 1,74 metri".

O iubea pe Lizeta, o fată "a-ntâia de văcuță"

După Flacăra Moreni, pentru Mihăescu a urmat etapa Petrolul Videle. "La vârsta de 36-37 de ani, Mihăescu a plecat la Videle. A fost mai întâi jucător acolo, apoi antrenor", precizează Bocin.La Flacăra, blaturile nu l-au ocolit pe tatăl ministrului de interne. "Se făceau blaturi la Vâlcea, la Pitești… Țin minte și un meci cu Metalul București. De ce să ne ferim?", confirmă Bocin.Discret cu viața personală, "Vuță" a lăsat să i se vadă doar relația cu o anume Lizeta. Coechipierii s-au uitat pe gaura cheii și au zărit picanteriile. “Fata lucra ca tehnician la sonde. Era gagica lui, ce mai... Era o fată "a-ntâia de văcuță", domnule"!

"Niciodată nu am spus că am un tată adoptiv"

Carmen Dan a vorbit puțin spre deloc despre tatăl său adoptiv. Ba chiar și-a temperat mama, într-o intervenție de pe 8 martie 2017, la Antena 3: "Mama niciodată nu mă ascultă. I-am zis să nu vorbească despre tata ca despre tatăl meu adoptiv, pentru că eu niciodată nu am spus că am un tată adoptiv. Pentru mine, a fost și rămâne tatăl meu. Pentru noi, este un subiect dureros, pentru că l-am pierdut".

"Lupii" dâmbovițeni, duel cu FC Porto

Flacăra Moreni a fost un nume cu rezonanță în România comunistă, chiar dacă nu era unul de elită. Gruparea morenară, cu numeroase sezoane în eșalonul secund, a prins și un loc în cupele europene. Memorabilă rămâne "dubla" din septembrie 1989, când Flacăra s-a comportat onorabil, în primul tur al Cupei UEFA, în fața celebrei formații portugheze FC Porto. Dâmbovițenii au părăsit întrecerea continentală, după ce au fost învinși cu 2-0 la Porto și cu 2-1 la Moreni. Disputa de pe malul Cricovului, de pe 27 septembrie, a fost una specială pentru "lupii" dâmbovițeni. Cu 10.000 de spectatori în tribune, trupa antrenată de Ion Nunweiller și-a dat sufletul pe teren, dar valoarea "dragonilor" lui Artur Jorge, printre care excelau Vitor Baia, Madjer și Rui Aguas, a făcut diferența.

Caseta tehnică a meciului retur din 1989Flacăra Moreni – FC Porto  1-2 (0-1)Marcatori: Beldie (52)/ Magalhaes (21), Rui Aguas (89).Stadion: "Flacăra". Spectatori: 10 000.Flacăra: Tene – Beldie, Butufei, Glăvan (60 Marcu), Jercălău, Chiriță, Dragnea, Pană, Sava, Stere (65 Văidean), Lala. Antrenor: Ion Nunweiller.Porto: V. Baia – Bandeirinha, Branco, Joao Pinto, Ze Carlos, Andre, S. Demol, Magalhaes, Semedo, R. Madjer (69 Paciencia – 88 Kiki), Rui Aguas. Antrenor: Jorge Artur.Socotită protejata lui Liviu Dragnea, Carmen Dan, fosta secretară la Școala Generală nr. 3 din Videle - Teleorman a fost contestată puternic de societatea civilă, pentru intervenția în forță a Jandarmeriei la protestele de pe 10 august 2018, care a atras o investigație din partea ONU pentru posibile încălcări ale drepturilor omului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!