Tottenham și AC Fiorentina au remizat, scor 1-1, în prima manșă a șaisprezecimilor de finală ale Ligii Europa. La gazde, Vlad Chiricheș nu a fost nici măcar rezervă. În schimb, portarul Ciprian Tătărușanu a fost integralist la oaspeți.Gazdele au deschis scorul în minutul 6, prin Soldado. Spaniolul a reluat din voleu, de la marginea careului, după un corner. Tătărușanu n-a avut nici o reacție, dar nu i se poate imputa golul primit. Prima intervenție a românului a venit în minutul 19, când a respins mingea trimisă de același Soldado. Trei minute mai târziu, Tătărușanu a reținut mingea șutată de Paulinho.
Fiorentina a restabilit egalitatea în minutul 36, prin Ba Santa. Prima repriză s-a încheiat cu o ocazie imensă a gazdelor. Tătărușanu a respins o minge trimisă de Soldado, Chadli a șutat în transversală, iar portarul a reținut-o. Internaționalul român a a continuat prestația bună și în partea a doua a meciului. În minutul 72, Paulinho s-a aflat în fața golului, dar Tătărușanu a intervenit decisiv.