Ediția „MasterChef” din 13 octombrie, de la Pro TV, a fost una cu surprize. Un invitat special a apărut în emisiune și toți cei prezenți s-au emoționat, atunci când Gina Pistol i-a anunțat intrarea. Este vorba despre Florin Piersic, unul dintre cei mai iubiți actor români de teatru și film.
Rimetea, la poalele Apusenilor, la doar câțiva kilometri de Cluj. Satul în care soarele răsare de două ori în iulie. În acest loc de basm, MasterChef România spune povestea unui astru aparte, unul rar, de fapt unic, un nume care a scris istorie pe scena și pe ecranul românesc: Florin Piersic.
Pentru cei trei chefi, întâlnirea cu Florin Piersic a fost un moment special, iar emoția s-a simțit dincolo de tot ce vor pune concurenții în farfurie. „Pentru mine, Florin Piersic este «above the stars». Este ceva ce rar vom avea, de aici încolo, posibilitatea să vedem”, a spus Cătălin Scărlătescu.
La rândul său, Sorin Bontea a așteptat cu nerăbdare momentul în care preparatele au ajuns în fața marelui actor: „Abia aștept să gătim, să ne guste mâncarea”.
Marele actor a avut parte de o surpriză specială. „Aveți lângă dumneavoastră un loc liber. De ce credeți?”, îl l-a întrebat Gina Pistol. „Nu știu de ce! Cine e?”, a răspuns Florin Piersic. „Vă spun eu! Cineva a vrut să vă facă o surpriză și a venit tocmai din Austria”, a spus Gina Pistol.
Astfel că, cel care s-a așezat la masă, lângă Florin Piersic, este Dani, fiul marelui actor cu actrița Anna Szeles. Daniel Piersic locuiește în Austria, la Viena, și lucrează în domeniul comerțului exterior și relațiilor internaționale.
La scurt timp după difuzarea ediției MasterChef de marți seara, Florin Dumitrescu a transmis un mesaj, în care dezvăluie cim l-a numit maestrul Florin Piersic.
„Salut, eu sunt Lămâie după spusele Maestrului. Sincer, o mare onoare si o mare bucurie sa il vad si sa il cunosc. O lectie de eleganta in seara asta din partea invitatilor. De ce mi-a spus Lămâie?”, a scris Florin Dumitrescu pe contul de socializare.