Tiger Woods, cel mai tare jucător de golf din istorie, nu știe unde s-o apuce.

Americanul Tiger Woods, fostul număr unu mondial în golful profesionist, a recunoscut că s-ar putea să nu mai evolueze niciodată la cel mai înalt nivel în acest sport, din cauza problemelor cu care se confruntă la spate.

„Fiecare lucru la timpul său. Vreau să mă ocup mai întâi de sănătatea mea, pentru a fi sigur că nu voi mai avea dureri. Apoi voi aștepta să văd ce îmi va spune chirurgul. Mă antrenez, devin mai puternic, însă nu am lucrat însă la mușchii care mă ajută să practic golful”, a explicat Woods, absent de pe terenurile de golf din luna februarie.

În vârstă de 41 ani, Tiger Woods are în palmares 79 de victorii în circuitul PGA și a fost timp de 683 de săptămâni lider mondial, iar câștigurile din golf și contractele publicitare au depășit un miliard de dolari pe parcursul întregii sale cariere.

După câștigarea turneului US Open în 2008, Woods nu a mai obținut rezultate notabile din cauza problemelor la spate, în urma cărora a suferit patru intervenții chirurgicale, ultima în aprilie 2017.

Woods s-a aflat cu câteva luni în urmă în atenția presei după ce a găsit de polițiști dormind la volanul mașinii sale, cu motorul și farurile pornite, pe o șosea din Florida. După eliberarea sa, el a explicat că nu se afla sub influența alcoolului, ci a făcut o reacție neașteptată la un medicament.

SURSA: AGERPRES

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.