Dumitru Dumitriu (69 de ani) a revenit ca ”principal” pe banca Stelei. ”Il Ț”, cum e supranumit tehnicianul, vrea să cucerească al cincilea titlu din cariera de antrenor în Liga 1. Țiți l-a înlocuit pe Massimo Pedrazzini, care a demisionat după ce patronul Gigi Becali a decis să reducă drastic salariile tuturor celor din staff-ul tehnic.
Contactat de prosport.ro, Țiți, care acum fix o lună preluase poziția de șef al Centrului de Copii și Juniori al FC Steaua, a făcut următoarele declarații:
"În momentul actual, clubul este într-o situaţia deranjantă. Nu s-a calificat mai departe în cupele europene, dar aici e şi un avantaj. Avem timp să construim în linişte o echipă competitivă pentru Champions League. Dacă Steaua va fi campioană, dar eu spun că Steaua nu are cum să nu fie campioană.
Lotul este foarte bun, cu posturi dublate şi cu jucători de valori apropiate. Aşa cum a spus şi patronul echipei, mai trebuie un vârf pentru ca lotul să fie complet.Eu n-am nevoie nici de glorie, nici de bani. Vin doar să ajut Steaua şi este o mare onoare că am fost ales să revin la club. Am fost făcut pentru Steaua. Nu m-au interesat alte cluburi. Steaua e marea provocare, trebuie făcută o echipă competitivă. Repet, nu cred că nu ia campionatul", a declarat Ţiţi Dumitriu, pentru ProSport.Dumitriu va lucra din nou cu Mirel Rădoi, pe care l-a pregătit în cele trei etape din finalul sezonului 2004/05, când l-a înlocuit pe Walter Zenga şi a reuşit să cucerească titlul.
"Am lucrat în cele trei etape de după plecarea lui Zenga. Am luat echipa, am făcut 9 puncte din trei meciuri şi am câştigat campionatul. Oricum, eu sunt în club din 9 iulie, de când am venit la centrul de copii, nu e ca şi cum nu ştiu ce se întâmplă în club", a spus înlocuitorul lui Pedrazzini.
Țiți a luat 4 titluri, două Cupe şi o Supercupă a României, plus trei calificări consecutive în grupele Ligii Campionilor.