Federația Rusă de Fotbal a decis să aplice o amendă de 15.000 de euro clubului Torpedo Moscova după ce o parte dintre fanii acestuia au provocat haos la meciul cu Arsenal Tula, de duminică. Aceștia au afișat și însemne rasiste.
Membru al Comisie de disciplină a forului rus, Artur Grigorianț a precizat că huliganii au apărut cu drapele pe care se vedea crucea celtică, un simbol rasist.
Sancționată în trei rânduri în acest sezon din cauza comportamentului publicului său, echipa Torpedo va disputa următoarele patru meciuri de pe teren propriu cu porțile închise.