Fosta jucătoare de tenis Jelena Dokic a trecut printr-o transformare spectaculoasă. Aceasta a reușit să slăbească 57 de kilograme în 11 luni.
Jelerna Dokic, de origine croată, a fost una dintre cele mai cunoscute jucătoare din tenisul mondial. În anul 2012, Jelena Dokic a ajuns în semifinalele turneului de la Wimbledon, iar ulterior a ocupat locul 4 în clasamentul WTA.
În anul 2014, Jelena Dokic a fost nevoită să abandoneze cariera sportivă în urma unei accidentări. A intrat în depresie și a început să mânânce pe fond nervos, ajungând să cântărească 120 de kilograme. A avut însă ambiție și a început să țină o dietă strictă pentru a-și recupera starea de sănătate.
În 11 luni, fosta jucătoare de tenis a slăbit 57 de kilograme, iar acum a ajuns să cântărească 63 de kilograme. Arată extraordinar de bine, după cum se vede și din fotografiile pe care Jelena Dokic le-a făcut în vacanța sa în Croația.
"Nu e vorba doar despre slăbit, ci este vorba despre un stil de viață sănătos și echilibrat. Este vorba despre stabilirea unor obiceiuri sănătoase pentru tot restul vieții tale", a declarat Jelena Dokic.
FOTO: Instagram