Tricolorele, lăudate după eşecul dramatic la tenis cu Cehia: "Înfrângere cât o victorie"

Comentează

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, duminică, la finalul partidei pierdute de România în fața Cehiei, 2-3 la Cluj-Napoca, în ”sferturile” Fed Cup, că este "este o înfrângere demnă, o înfrângere cât o victorie"."Cu bucurie nu putem privi acest meci cu Cehia. Dar aş putea spune că este o înfrângere demnă, o înfrângere cât o victorie. Am pierdut în faţa campioanei mondiale, iar la un moment dat am sperat, chiar dacă am pornit cu şansa a doua. Sincer, eu mi-am propus un obiectiv mai îndrăzneţ, dar consider că am avut două zile de tenis extraordinar, în care fetele noastre s-au dăruit şi toată lumea din sală a fost încântată de evoluţia lor", a spus el.Oficialul FRT este de părere că în cazul în care Irina Begu şi Alexandra Dulgheru erau apte de joc România putea câştiga în faţa Cehiei. "Probabil că avem nevoie de un pic de timp să ne obişnuim în Grupa Mondială. Cehia are o experienţă foarte bogată şi este câştigătoarea a patru titluri în ultimii cinci ani. Dar dacă noi am fi avut echipa completă şi un pic de şansă am fi putut câştiga această partidă.Meciurile au fost foarte echilibrate, Simona a avut şansa ei cu Pliskova în prima zi, apoi Monica la fel în faţa aceleiaşi Pliskova. Dar iată că Pliskova a fost jucătoarea care a decis soarta acestei întâlniri. Ea este o jucătoare foarte bună despre care vom mai auzi cu siguranţă", a explicat preşedintele.George Cosac s-a arătat optimist în ceea ce priveşte meciul de baraj pe care România îl va disputa în luna aprilie. "Ne întoarcem la baraj într-o lună, trebuie să ne recuperăm, să strângem rândurile şi să câştigăm. Putem întâlni SUA, Spania, Canada, Belarus sau încă o echipă. Deci va fi un baraj foarte dificil, dar fetele au arătat că ştiu ce înseamnă o echipă şi cu siguranţă vom rămâne în grupa de elită, pentru că merită să se bată cu cele mai bune", a adăugat el.Echipa de tenis a Cehiei, deţinătoarea trofeului, a învins România cu scorul de 3-2, duminică, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, în primul tur al Grupei Mondiale a Fed Cup, după ce perechea Karolina Pliskova/Barbora Strycova s-a impus cu 6-2, 6-3 în faţa cuplului Andreea Mitu/Raluca Olaru.România, care îşi va afla adversara pe 9 februarie, când e programată tragerea la sorţi, a pierdut primul său meci în Fed Cup, după o serie de şapte victorii consecutive. Ultimul eşec datează din 2013.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
20:46
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
19:05
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
17:53
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
17:36
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
15:19
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
21:46
„Mai rapidă ca o mașină de Formula 1”. Momentul în care o dronă interceptoare ucraineană care a prins 425 km/ h doboară o țintă rusească
21:45
Pământul a depășit deja 7 din cele 9 „limite vitale” ale sale și se apropie de abisul climatic
21:37
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
21:36
100.000 de biserici din SUA ar putea fi închise sau reutilizate în următorii 10 ani. Cum se schimbă America
TRENDING
17:33
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
30 sept.
Data la care intră pensiile în octombrie 2026: calendarul plăților pe card și prin Poșta Română
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
horoscopul zilei de astăzi 16 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
A supraviețuit injecției letale și s-a trezit pe masa de execuție. Sursă foto captură video Youtube
21:16
S-a trezit după două injecții letale eșuate. Întrebarea tulburătoare pusă de Christa Pike după execuție
Un angajat a fost concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare cu avionul. Sursă foto: Hepta.
20:13
Un angajat concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare cu avionul a primit despăgubiri de 52.000 de euro în instanță
O femeie cu pulover în dungi care ține un portofel în mână
20:02
A cumpărat un portofel second-hand și a găsit 100 de dolari în interior. Detaliul care a făcut descoperirea specială: „Cea mai bună achiziție”
patru ceasuri cronograf marca rolex model daytona. modele speciale cu diverse diamante si pietre pretioase pe carcasa si bezel. cadrane colorate. in drepta un om la pupitru de la licitatia phillips
19:05
Rolex a vândut patru Daytona unicate cu peste 40 de milioane de euro. Banii merg către fundațiile lui Federer și DiCaprio
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
18:51
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
18:27
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
16:19
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Moștenirea Tradiției
14:50
Expoziția „Moștenirea Tradiției”: cum îmbină designerul Dragoș Dogaru motivele Art Deco și meșteșugurile textile din București la ARCUB
Harta conductelor regionale
Analiză
21:17
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?