Italia, campioană continentală în 1968 şi finalistă în 2000 şi 2012, a dominat autoritar partida. Trupa lui Roberto Mancini a suferit însă în prima repriză, când turcii s-au apărat cu tot efectivul în preajma careului.

În partea secundă, Turcia a început cu liniile ceva mai avansate, lucru speculat din plin de peninsulari, care au reușit să deblocheze tabela și cu noroc. Demiral și-a introdus în propria poartă mingea centrată de Berardi (53).

Naționala pregătită de Roberto Mancini și-a continuat festivalul ofensiv, iar apărarea turcă a mai cedat de două ori. Ciro Immobile (66) şi Lorenzo Insigne (79) au stabilit scorul final.

Squadra Azzurra a înscris pentru prima dată trei goluri într-un meci la Euro și a ajuns la 28 de meciuri consecutive fără înfrângere şi nu are gol primit în 2021.

Turcia a primit vineri seara tot atâtea goluri câte a încasat în toate cele zece partide din preliminariile Euro 2020. Din grupa A mai fac parte Țara Galilor și Elveția.

Înaintea meciului, cei circa 16.000 de spectatori prezenți pe Stadio Olimpico au asistat la un spectacol încântător de sunete și lumini.

Punctul culminant l-a reprezentat apariția tenorului Andrea Bocelli, care a interpretat „Nessun dorma”, acompaniat de fanii italieni din tribune.

Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediţie aniversară, care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021.

Cele 11 oraşe sunt: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Sevilla (Spania).

Programul complet al competiției, aici.

UEFA EURO 2020 Rome Fan ZoneIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 17

FOTO: EPA

Citeşte şi:

Astăzi este Noaptea Muzeelor 2021. Programul instituțiilor participante din București

Cîmpeanu, despre cazul primarului cercetat pentru violul unei minore: Deciziile ar trebui să fie drastice

O mamă a continuat să-și declare dragostea pentru un bărbat și după ce a aflat că acesta i-a violat fetița

În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
PARTENERI - GSP.RO
În plin scandal cu Anamaria, Reghecampf face o mutare ULUITOARE! Decizia care îi schimbă viitorul!
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
Playtech.ro
Anamaria Prodan, reacție HALUCINANTĂ după ce Reghe s-a dus cu altă femeie în Grecia: ”Să scăpăm de circ”
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile