Cel mai vizionat meci din optimi: Columbia – Anglia, cu o medie de aproape 2 milioane de telespectatori la nivel naţional. Partidele din sferturi sunt în direct la TVR 1 şi TVR HD pe 6 şi 7 iulie, de la 17.00 şi 21.00. 

Fotbalul Mondial aduce românii împreună în faţa micului ecran, la TVR 1 – postul care transmite în direct şi în exclusivitate toate partidele de la Campionatul Mondial FIFA Rusia 2018. Din ce în ce mai mulţi telespectatori preferă fotbalul în această vară, lucru dovedit şi de cifrele de audienţă obţinute de postul public.

TVR 1 a fost a fost lider incontestabil de audienţă cu toate cele opt meciuri din faza optimilor, pe toate categoriile de public: naţional, urban şi comercial. Aproape 2 milioane de telespectatori au urmărit, în medie, pe 3 iulie, între 21.00 şi 23.00 (1.892.000 de telespectatori, rating* 10,6% şi cotă de piaţă** 26,3%), partida dintre Anglia şi Columbia, comentată de la Moscova de Emil Hossu-Longin şi Florin Mihoc. A fost cel mai urmărit meci al optimilor, dar şi al Campionatului Mondial de Fotbal de până acum. În minutul (22.54) cel mai vizionat al confruntării dintre Columbia şi Anglia, nu mai puţin de 2.628.000 de telespectatori erau cu ochii pe TVR 1. Pe locul al doilea, după audienţele înregistrate de meciuri în optimi, la nivel naţional, s-a clasat partida Uruguay-Portugalia, transmisă de TVR 1 sâmbătă, 30 iunie, între 21.00 şi 23.00. Aproape toate meciurile din faza optimilor au fost văzute, în medie, de peste un milion de telespectatori. Iată audienţele înregistrate de TVR 1 cu meciurile din optimi la nivel naţional:

TOP MECIURI OPTIMI CM FIFA RUSIA 2018 – NAŢIONAL
  Partida Post Data Ziua De la Pâna la Rtg(000) Rtg% Share
1 COLUMBIA – ANGLIA TVR 1 03.07.2018 Marţi 21:00:10 23:52:20 1892 10,6 26,3
2 URUGUAY – PORTUGALIA TVR 1 30.06.2018 Sâmbătă 21:00:39 22:55:21 1843 10,3 23,9
3 CROATIA – DANEMARCA TVR 1 01.07.2018 Duminică 21:00:09 23:46:02 1728 9,6 21,8
4 SPANIA – RUSIA TVR 1 01.07.2018 Duminică 17:00:09 19:41:09 1671 9,3 28,1
5 BELGIA – JAPONIA TVR 1 02.07.2018 Luni 21:00:09 22:53:06 1632 9,1 21,4
6 FRANTA – ARGENTINA TVR 1 30.06.2018 Sâmbătă 17:00:10 18:53:17 1429 8 26,7
7 BRAZILIA – MEXIC TVR 1 02.07.2018 Luni 17:00:08 18:51:52 1115 6,2 24,8
8 SUEDIA – ELVETIA TVR 1 03.07.2018 Marţi 17:00:10 18:53:01 826 4,6 19,8

Şi pe publicul urban TVR 1 a fost lider de audienţă pe intervalul de difuzare a fiecărui meci, înregistrând cu partidele de fotbal din optimi cele mai mari audienţe la nivelul fiecărei zile:

TOP MECIURI OPTIMI CM FIFA RUSIA 2018 – URBAN
  Partida Post Data Ziua De la Până la Rtg(000) Rtg% Share
1 URUGUAY – PORTUGALIA TVR 1 30.06.2018 Sâmbătă 21:00:39 22:55:21 1124 11,7 28
2 COLUMBIA – ANGLIA TVR 1 03.07.2018 Marţi 21:00:10 23:52:20 1097 11,4 27,7
3 SPANIA – RUSIA TVR 1 01.07.2018 Duminică 17:00:09 19:41:09 1052 10,9 31,1
4 CROATIA – DANEMARCA TVR 1 01.07.2018 Duminică 21:00:09 23:46:02 1017 10,6 24,5
5 BELGIA – JAPONIA TVR 1 02.07.2018 Luni 21:00:09 22:53:06 948 9,9 23,6
6 FRANTA – ARGENTINA TVR 1 30.06.2018 Sâmbătă 17:00:10 18:53:17 901 9,4 30,5
7 BRAZILIA – MEXIC TVR 1 02.07.2018 Luni 17:00:08 18:51:52 656 6,8 25,7
8 SUEDIA – ELVETIA TVR 1 03.07.2018 Marţi 17:00:10 18:53:01 552 5,7 22,7

Publicul comercial a preferat de asemenea TVR 1, meciurile din optimile Campionatului Mondial de Fotbal clasându-se pe primul loc pe intervalul în care au fost transmise:

TOP MECIURI OPTIMI CM FIFA RUSIA 2018 – COMERCIAL
  Partida Post Data Ziua De la Până la Rtg(000) Rtg% Share
1 COLUMBIA – ANGLIA TVR 1 03.07.2018 Marţi 21:00:10 23:52:20 546 12,4 35,5
2 URUGUAY – PORTUGALIA TVR 1 30.06.2018 Sâmbătă 21:00:39 22:55:21 498 11,3 34,9
3 CROATIA – DANEMARCA TVR 1 01.07.2018 Duminică 21:00:09 23:46:02 475 10,7 29,8
4 SPANIA – RUSIA TVR 1 01.07.2018 Duminică 17:00:09 19:41:09 436 9,9 33,4
5 BELGIA – JAPONIA TVR 1 02.07.2018 Luni 21:00:09 22:53:06 395 8,9 27,4
6 FRANTA – ARGENTINA TVR 1 30.06.2018 Sâmbătă 17:00:10 18:53:17 393 8,9 35,9
7 BRAZILIA – MEXIC TVR 1 02.07.2018 Luni 17:00:08 18:51:52 231 5,2 29,5
8 SUEDIA – ELVETIA TVR 1 03.07.2018 Marţi 17:00:10 18:53:01 202 4,6 26,4

După 19 zile, 56 dintre cele 64 de meciuri de la Campionatului Mondial FIFA Rusia s-au încheiat. Reprezentativele de fotbal din Rusia, Franţa, Uruguay, Croaţia, Brazilia, Belgia, Suedia şi Anglia continuă drumul spre titlul mondial şi joacă în sferturile de finală ale competiţiei. Urmează două zile de pauză la CM (4 şi 5 iulie), iar pe 6 şi pe 7 iulie, TVR 1 şi TVR HD transmit în direct şi în exclusivitate partidele din faza sferturilor de finală. Programul meciurilor din sferturile de finală – mai jos.

Sferturi de finală Campionatul Mondial FIFA Rusia 2018:

6 iulie, ora 17.00 – Uruguay – Franţa (Nizhny Novgorod Stadium, Novgorod) – TVR 1, TVR HD

6 iulie, ora 21.00 – Brazilia – Belgia (Kazan Arena, Kazan) – TVR 1, TVR HD

7 iulie, ora 17.00 – Suedia – Anglia (Samara Arena, Samara) – TVR 1, TVR HD

7 iulie, ora 21.00 – Rusia – Croaţia (Fisht Stadium, Soci) – TVR 1, TVR HD

La TVR 1 continuă şi Studio Mondial, emisiunile care preced şi încheie fiecare meci de la Campionatul Mondial FIFA Rusia 2018. În următoarea perioadă, Cristi Mîndru, Vlad Arhire şi Costin Deşliu, împreună cu invitaţii lor ne dau întâlnire la orele 16.00, 19.00 şi 23.00 la Studio Mondial pentru informaţii în timp real, pentru reacţii de la faţa locului, imagini de la meciurile fiecărei zile şi opinii avizate despre tot ce se întâmplă la Turneul Final din Rusia. Iar Tudor Furdui împreună cu Noaptea târziu, trupa nr. 1 în topul YouTube România, pun punct fiecărei zile de fotbal la Un pariu Mondial.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.