Mergi direct la conținut »
Un nume celebru acuză: ”Nu mă mai duc la fotbal din cauză că rezultatele se știu dinainte. Steaua - Astra a fost blat”
Fotbal Libertatea > Sport > Fotbal

Un nume celebru acuză: ”Nu mă mai duc la fotbal din cauză că rezultatele se știu dinainte. Steaua – Astra a fost blat”

Invitat la Digi Matinal, Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a încercat să explice de ce nu mai vine lumea la fotbal. Cântărețul a spuns că i s-a părut suspect meciul Steaua – Astra.

”Uite, eu nu mă mai duc din cauză că tot mai mulți amici care se pricep mai bine ca bine îmi zic că sunt multe meciuri ale căror rezultate se știu dinainte”, a spus artistul. În opinia lui, Bittman crede că ”meciul Steaua – Astra (n.r. 2-0, în Liga I) a fost blat. Altfel nu pot să-mi explic cum echipa de pe primul loc nu are ambiție, nu poate ajunge la minge, pur și simplu”.

Soluția lui Bittman: ”Dacă totul e doar teatru, să facă un teren de fotbal în față la Teatrul Național și să se joace acolo”.Solistul Holograf a spus că ține cu ACS Berceni, din Liga 2, dar și cu FC Voluntari, fiindcă stă în Pipera, unde îi are vecini pe Daniel Pancu și pe Viorel Moldovan, fostul tunar al tricolorilor, acum antrenor secund la națională: ”Suntem mulți ”fotbaliști” pe strada aia”.

bittman_31.jpg

Bittman spune că se va duce la un meci al celor de la FC Voluntari când se va deschide arena pentru Liga I: ”Îmi place de mor de Kone și de ”fratele” lui, Moke”.

Întrebat dacă i s-a propus să compună un imn al Stelei, Bittman, fan al Stelei, a spus că Gigi Becali nu a apelat la el: ”Să faci un imn nu e așa simplu. Trebuie să iasă o melodie cu priză la public”. Bitman și-a reamintit că, în urmă cu 10 ani, la un spectacol pe Giulești, a interpretat imnul Rapidului în varianta Holograf, ”și am fost bine primiți. Bine, cei de la Gaz pe Foc, steliști cu acte-n regulă, ne-au dat de nu ne-am văzut”.

Close
Închide
  Close