Retras de mai bine de 15 ani din boxul profesionist, campionul mondial Mihai Leu (44 de ani) a urcat, zilele trecute, din nou în ring. Fostul mare sportiv ne-a mărturisit că s-a simţit ca peştele în apă.
Invitat de boxerul profesionist Robert Cristea, campionul a urcat, după o scurtă încălzire, în ringul sălii acestuia, White Collar Boxing (www.boxdupabirou.ro). Sala este prima de acest gen din ţara noastră ce se adresează persoanelor care vor să practice boxul într-un mediu civilizat care să le permită să nu meargă a doua zi, la birou, cu ochii umflaţi.
După ce a schimbat o serie de lovituri cu mai tânărul său partener de dispută, Mihai Leu a mărturisit că va mai trece pe acolo atunci când va veni în Bucureşti.
“În ring nu am mai boxat cu adevărat, într-un meci oficial, de mai bine de 15 ani”, a spus cel care a cucerit titlul mondial WBO la semimijlocie, în 1997. Cu toate acestea, Leu s-a mişcat cu naturaleţe. “Boxul e ca mersul pe bicicletă. N-ai cum să uiţi mişcările, loviturile”, a subliniat hunedoreanul.
L-a întristat eşecul cu Grecia
Întrebat ce părere are despre campionatul de fotbal din România, Leu a evitat să se declare suporter al vreunei echipe.
“Am prieteni la mai multe echipe. Sunt fan al naţionalei. Şi m-a întristat ratarea calificării la Mondialul din Brazilia. Campionatul din România este disputat. Va fi şi mai interesant de urmărit, mai ales că va veni şi Adi Mutu, care este un jucător valoros”, a concluzionat Mihai Leu.
foto: Marian Burlacu