Monica Niculescu (foto) este singurul reprezentant al României care va evolua duminică, 4 septembrie, la US Open. Jucătoarea de tenis născută în Slatina și americanca Vania King (favorite numărul 10) vor întâlni în optimile probei de dublu feminin perechea rusă Ekaterina Makarova și Elena Vesnina (favorite numărul 5). Partida nu va începe mai devreme de ora 19.30.

Dacă se vor califica în sferturile de finală, Niculescu și King vor împărți un cec în valoare a de 75.000 de dolari și 430 de puncte ATP. În cazul unei înfrângeri, cele două jucătoare vor trebui să se mulțumească cu un cec de 40.000 de dolari și cu 240 de puncte WTA.

Tecău este calificat în optimi la dublu masculin

Horia Tecău, un alt român prezent la US Open, a decis să se retragă din proba de dublu mixt, unde ar fi trebuit să evolueze alături de americanca Bethanie Mattek-Sands. În schimb, constănțeanul și olandezul Jean-Julien Rojer sunt calificați în optimile de finală ale probei masculine de dublu, după 6-2, 6-2, sâmbătă, cu cuplul Mate Pavic (Croația)/Michael Venus (Noua Zeelandă).

Halep are meci de 450.000 de dolari

Simona Halep, cel de-al treilea reprezentant al României rămas în cursă la US Open, va juca luni, 5 septembrie, împotriva spaniolei Carla Suarez-Navarro, în optimile de finală ale probei de simplu feminin. Dacă se va califica în sferturile de finală, constănțeanca va fi recompensată cu 450.000 de dolari și cu 430 de puncte WTA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.