Văduva unui fotbalist URIAŞ născut în România trăieşte o DRAMĂ

Comentează

Zoltan Czibor a fost unul dintre stelele care au format celebra "Mighty Magyars", marea echipă a Ungariei din anii 50, care a jucat finala Campionatului Mondial din 1954, contra celor din RFG, câştigată de nemţi cu scorul de 3-2, după ce vecinii de la Nord-Vest aveau 2-0 în minutul 8!Zoltan Czibor a murit în 1997, la doar 68 de ani, fiind răpus de cancer. Presa maghiară susţine că Erika, fosta soţie a celebrului fotbalist, a ajuns în sapă de lemn tocmai din pricina celui care i-a fost soţ până în 1995. Casa Erikăi a fost debranşată de la gaze şi de la curentul electric, iar săptămâna viitoare femeia poate ajunge în stradă. Ea a acumulat datorii de peste 4.000 de euro şi cerşeşte bani pentru un bilet de autobuz, scrie nemszetisport.hu. Erika s-a văitat că fostul soţ n-a avut niciun ban când s-a însurat, că a trăit alături de el în casa ei părintească din Gyor şi, în ultimii ani ai căsătoriei lor, s-au mutat într-o cameră din casa unei cumnate, în oraşul Komarom.În 1995, soţii Czibor au divorţat şi Zoltan a fugit la Barcelona cu toţi banii familiei, iar pe ea a lăsat-o lefteră. Femeia s-a plâns federaţiei şi comitetului olimpic maghiar că a ajuns în sapă de lemn, dar nimeni n-a ajutat-o fiindcă nu mai era căsătorită cu el când a murit.

Născut la Lugoj sau la Kaposvar?

În jurul numelui lui Zoltan Czibor sunt multe necunoscute şi s-au creat multe legende. Ceea ce se ştie precis este traseul lui prin fotbal. A fost extremă stânga în cea mai mare generaţie din istoria fotbalului maghiar, într-un atac formidabil, din care mai făceau parte nume legendare precum Ferenc Puşkaş, Şandor Kocsis, Nandor Hidegkuti şi Josef Boszik. În naţională a jucat 43 de meciuri şi a marcat 17 goluri. Dar asta fiindcă a jucat doar în perioada 1949-1956, fiindcă după evenimentele din 1956, Czibor, alături de alţi colegi, a decis să nu se mai întoarcă acasă.Czibor a jucat la 12 cluburi, un număr uriaş în acea perioadă când fotbaliştii stăteaua, în marea lor majoritate, aproape toată cariera la un club. Cele mai tari grupări care l-au avut legitimat pe fantasticul maghiar au fost Ferencvaros, Honved, AS Roma, FC Barcelona, Espanol Barcelona, FC Basel şi Austria Viena. A câştigat trei titluri în Ungaria (cu Ferencvaros unul şi cu Honved - două), două titluri (ambele cu Barca), Cupa Oraşelor Târguri (cu Barcelona) şi, cel mai important, medalia de aur la Olimpiada de la helsinki, din 1952, cu naţionala Ungariei.

Zoltan Czibor, un fotbalist uriaş cu un caracter dificil

Varianta oficială este că Zoltan Czibor s-a născut la Kaposvar. Există şi un CV paralel, care susţine că Zoltan Czibor ar fi copilărit la Lugoj şi chiar ar fi jucat câteva minute la echipa locală Vulturii, unde a evoluat şi Josef "Jupp" Posipal, singurul fotbalist născut în România care a ajuns campion mondial. Sportnews.ro v-a prezentat pe larg super-povestea lui Josef Posipal şi legătura lui din copilărie cu Zoltan Czibor (DETALII, AICI). Ce coincidenţă, peste ani, în 1954, Posipal şi Czibor s-au întâlnit în finala Campionatului Mondial din Elveţia şi au fost adversari direcţi! A învins Posipal, fundaşul RFG-ului, cu scorul de 3-2, după ce maghiarii conduceau cu 2-0 în minutul 8, iar, într-un meci din faza grupelor, nemţii fuseseră călcaţi în picioare de maghiari cu scorul de 8-3.

Erika, fosta soţie a lui Czibor, trăieşte ca în Evul Mediu, folosind o lumânare de când nu mai are curent electric
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Radu Miruța, ministrul român al Apărării, susține o conferință de presă la sediul ministerului. Ministrul român al Apărării
22:20
Marea Neagră are nevoie de un comandament militar comun al statelor NATO riverane, spune Radu Miruță
Florin Manole este propunerea PSD pentru Ministerul Muncii în Guvernul Luca Niculescu. Foto: Hepta
20:25
Pensiile vor fi indexate după doi ani, promite Florin Manole, propus de PSD ministrul Muncii în Guvernul Luca Niculescu: „Dacă nu primesc bani de majorare, plec”
MONDEN
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
19:07
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
18:02
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
POLITIC
Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016. Foto: Hepta
21:46
Cine este Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne. A fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
20:02
Sorin Grindeanu anunță că PSD va evalua Guvernul Luca Niculescu după 6 luni. Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, printre priorități
Ultimele știri
23:26
Alertă în largul portului Sulina. Incendiu la bordul unei nave sub pavilion străin: „A fost ținta unor atacuri”
23:22
A petrecut 500 de zile într-o peșteră, în izolare completă, la 70 de metri adâncime: experimentul extrem făcut de o atletă spaniolă
23:01
Administrația Trump vrea să pună o taxă de 200.000 de dolari pentru fiecare navă spaniolă care trece prin porturile SUA
22:49
Netflix concediază 1.000 de angajați, în timp ce profitul companiei a crescut cu 26%
TRENDING
Analiză
19:06
Harta puterii PSD în Guvernul Niculescu. Gruparea sudului face legea. Ardealul și Moldova, puse la colț
15:16
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
21:50
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Foto: Buturuga Mică
17:16
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
16:42
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
16:02
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
15:24
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
15:04
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
20:29
O nouă țintă aeriană a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. A fost emis mesaj RO-Alert
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
19:15
Mega Image se confruntă cu probleme tehnice, la câteva zile după incidentul de securitate al grupului Ahold Delhaize
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, cunoscut pentru gama sa variată de produse accesibile, de la jucării și articole de papetărie până la decorațiuni și gustări, își anunță intrarea pe piața din România în 2027.
18:11
Un retailer danez cu peste 1.100 de magazine intră în România în 2027. Plan de extindere cu 87 de magazine
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
16:26
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
inteligenta-artificiala
12:13
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice