Cea mai bună extremă stânga a Campionatului Mondial de handbal feminin din Danemarca, Valentina Ardean-Elisei, a fost polițist pentru o zi, la Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca.
Sportiva, aflată în cantonament cu naționala, la Cluj, pentru meciul de miercuri cu Norvegia, din preliminariile Campionatului European din 2016, a îmbrăcat luni uniforma de ”Elev al Şcolii de Poliţie pentru o zi”, informează cotidiantr.ro.
Valentina Ardean-Elisei a fost implicată în diverse exerciții demonstrative de tactică polițienească, criminalistică și instrucția tragerii.
Handbalista a învățat să salute militărește, să amprenteze și să pună cătușe infractorilor, și să mânuiască pistolul. La finalul instrucției, Elisiei a primit o Diplomă de Excelență din partea directorului școlii, comisar-șef de poliție Tanco Alexandru.
”Cum eu mă antrenez zi de zi cu mingea, pentru elevii de la această școală este mult mai ușor să țină pistolul. Dacă m-ar atrage această carieră? Niciodată nu zic niciodată, orice se poate întâmpla, de ce nu? E chiar foarte frumoasă”, a spus Elisei.
Căpitanul naționalei promite fanilor că tricolorele vor da totul pentru a învinge campioana mondială, Norvegia.
”Meciul cu Norvegia va fi foarte greu, dar ne dorim foarte mult o victorie. Totul va depinde de cum vom fi noi la ora meciului. Sunt convinsă, însă, că atât eu și cât fetele vom da totul pe teren”, a completat Elisei.
De-a lungul timpului, printre cei care au acceptat să îmbrace timp de o zi uniforma de elev al școlii s-au aflat marele actor Dorel Vişan și deținătoarea a numeroase titluri de campioană și vicecampioană mondială și europeană la judo Corina Căprioriu.
Selectionerul Tomas Ryde si preparatorul fizic Dragoș Luscan au efectuat luni un curs de perfecționare în handbal cu profesorii de sport din Cluj. (vezi galeria foto)
Meciul tur România – Norvegia se dispută miercuri, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 2 și LIVE TEXT pe SPORTNEWS.LIBERTATEA.RO.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!