Din 2024, este antrenor la EC beider Basel, se scoală la 6.00 ca să înceapă antrenamentele de „artistic”, cu adulți sau copii, și spune că e prima oară când „am semnat un contract de muncă”.
Antrenament de la 6.00
„Am antrenament de la 6.00 până la 10.00, cu o pauză de 10 minute. Dacă vrei să vii la patinoarul din Basel, cel mai bine ar fi după 10.00”. Nu e nebunie, ședințele de pregătire sunt în zorii zilei. Copiii trebuie să meargă apoi la școală, adulții – la muncă.
Patinoarul e cel pe care joacă echipa de hochei EHC Basel, din liga 2 helvetă, vizavi de Sankt Jakob Park, stadionul echipei de fotbal.
Suntem la arenă de la ora 9.00. Afară sunt peste 30 de grade Celsius, în interior, temperatura e setată la 19 grade Celsius. Cornel și colegii lui lucrează pe grupe cu elevii care le sorb din priviri indicațiile.
Stephanie Acklin-Geigy este președinta clubului de patinaj. Medic pediatru la Spitalul Cantonal din Graubünden, are 3 copii, iar fiica ei, Noélie, face parte din lotul clubului. Președinta este cea cu care a discutat Cornel Gheorghe.
„Suntem încântați. Face ce iubește cu adevărat”
„Suntem încântați să vă prezentăm noul nostru antrenor, Cornel Gheorghe. Vine din România, dar a lucrat și în SUA. Călătoria sa ca tehnician a început în 1997, inspirat de Carlo Fassi, triplu campion olimpic, care i-a devenit antrenor și mentor. Cornel a vrut să-i calce pe urme și să devină el însuși antrenor mondial și olimpic. Și a reușit!”, nota pagina de Facebook a clubului la momentul „transferului”.
Și mai departe: „Când a început, cu greu îi venea să creadă că are răbdarea să antreneze pe cineva. Dar, spre propria sa surprindere, a descoperit câtă răbdare avea de fapt și cât de mult se distra antrenându-i pe copii și ajutându-i să-și atingă obiectivele”.
Pentru Cornel, antrenoratul e pasiune, nu doar meserie. Îi dă fiori să vadă ce realizează copiii, adolescenții sau adulții sub îndrumarea sa și nu se satură niciodată de asta. Este recunoscător că face ceva ce iubește cu adevărat. Cea mai mare provocare a lui este să-i facă pe copii să-și depășească limitele – EC beider Basel
De aici începe noua poveste din cariera de antrenor al lui Cornel Gheorghe.
„De fapt, mamei îi plăcea patinajul artistic”
A început patinajul artistic la 4 ani. „De fapt, sportul îi plăcea mamei mele. A văzut un anunț în ziar și m-a dus la patinoar, la Galați. Pe vremea acea, în 1975, era descoperit. A fost acoperit în 1979, pentru Mondialul de hochei Grupa B”.
A intrat pe mâinile lui Nicolae Sandu, primul lui antrenor. „Eram cel mai fraier din grupă, nu alunecam deloc”, recunoaște. După două săptămâni, mama a zis că îi ia acasă!
Mai cu o ciocolată, mai cu o jucărie, a rămas pe gheață: „La 10 ani, m-a prins flama. Acum când era vorba să fiu pedepsit pentru vreo boacănă, mama mă amenința că-mi ia patinele!”.
În 1984 a fost selecționat la centrul de la București, „un fel de centru olimpic, ca la gimnastică”, alături de alți aproape 20 sportivi din toată țara și 3 antrenori. A trecut cele 6 luni de probe și a rămas la lotul care era „cantonat” la căminele de la Mecanică Fină. Făcea și 7 ore de antrenament pe zi, de la 5.30, făcea și școală. Mai lua și bătaie cu apărătorile, „că așa era vremurile”.
Bronzul din Coreea de Nord
În martie 1986, a venit și prima medalie, la Cupa Prietenia, tocmai în Coreea de Nord. A fost al treilea după doi sovietici, la o competiție la care participa URSS, Cehoslovacia, RDG, Polonia sau Bulgaria.
Am stat o lună acolo, ne-am dus cu mult înainte. A fost o performanță bună. Pentru prima dată, RSR obținea un podium la acel concurs. Aveam 15 ani…
A fost la Europenele din 1988, la Praga, a ratat Parisul, un an mai târziu, „nu ne-a ieșit viza”, a fost pe 12 la CE din 1990 de la Leningrad.
Între timp, Cornel Gheorghe a fost primul român care a reușit un triplu Axel, în 1988.
A urcat până la locul 14 la JO 1994 și locul 9, la CM 1993.

Ultimii 3 ani au fost „suprapuși”, din 1997 a fost și sportiv activ, și antrenor de inițiere. A lucrat în SUA, începând cu anul 2000, în 2004 a revenit acasă și a fost antrenor federal, juniori și seniori.
L-a calificat pe Zoltan Kelemen la JO 2010, la Vancouver, a fost vicepreședinte al FRP, în 2010, ba a și câștigat apoi alegerile pentru postul de președinte din 2014, dar n-a putut fi înscăunat până în 2018 din cauza problemele de la Federație, aflată în „groapa Marianelor”.
„Vina” soției care lucrează în domeniul pharma!
După ce a terminat antrenamentul, Cornel, care a venit la patinoar cu bicicleta, „că e mai eco”, a vorbit cu reporterul Libertatea. La o cafea, în restaurantul de la peluza arenei St. Jakob.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cornel-gheorghe-trotineta-1024x768.jpg)
Îi place să meargă și pe jos, iar într-o zi, Cornel spune că a reușit să facă 60.000 de pași, „cam 40 de kilometri, adică un maraton!”.
Libertatea: Cornel, cum ai ajuns în Elveția?
Cornel Gheorghe: E „vina” soției! Lucrează în domeniul pharma și a avut o ofertă să vină aici, la Basel, patria științei medicale. La Pharma Research & Early Development (pRED) din Basel, sunt 2.000 de oameni de știință, clinicieni, ingineri și tehnicieni dedicați din aproape 60 de țări, care lucrează la dezvoltarea de medicamente eficiente. Roche are sediul în Basel și peste 74.000 de angajați.
Eu am aplicat, era un post la Basel, președinta m-a sunat și ne-am înțeles. A fost prima oară când am semnat un contract de muncă. Și ei erau încântați, că a sosit la club un antrenor certificat ISU (n.r. – International Skating Union – Uniunea Internațională de Patinaj).
– Cum e, faci performanță?
– Până la performanță, totul e predictibil într-un fel. Dacă faci un cantonament, se știe din timp. Și cu autoritățile, lucrurile sunt foarte civilizate.
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/cornel-gheorghe-pe-gheata-la-antrenament.jpg)
„Oamenii de aici lucrează pentru tine! A luat actul și, probabil, l-au tradus ei”
– Dă-mi un exemplu.
– A trebuit să mergem la primărie, să ne înregistrăm. Contractele de muncă, contractul de închiriere pentru casă și așa mai departe. În Elveția sunt trei limbi oficiale, germană, franceză și italiană. Am luat un bon de ordine, în două minute ne-a venit rândul și doamna de acolo a vorbit cu noi în a patra limbă, engleză. Înțelegi?
Între altele, ne-a întrebat să declarăm acolo dacă am fost căsătoriți înainte și dacă suntem divorțați. Și, fiind divorțați, a cerut actul de divorț, originalul. Îl aveam, dar în limba română. Funcționara respectivă a văzut hotărârea în limba română și a spus că este ok, că știe formatul…
Oamenii de aici lucrează pentru tine! A luat actul și, probabil, l-au tradus ei. Păi, în România… Alergai să oficializezi la notar, ne mai chema o dată, stai că lipsește o virgulă, stai că n-ai dosar cu șină, stai că… Aici, lucrurile au fost fără stres și fără nervi. Și nimic în limbile lor oficiale. Adică noi am vorbit permanent în limba engleză, iar hotărâre de divorț era în limba română și au acceptat-o fără nicio problemă. În România nu se întâmplă așa ceva. Și nici nu o să se întâmple prea curând.
Are o fetiță de 5 ani și o fată de 22, din prima căsătorie
– Apropo, câți ani are fetița voastră?
– 5 anișori! Poate să înceapă, dacă îi place. Eu mai am o fată mai mare, din prima căsătorie, are 22 de ani, e în America, la facultate.
Și pe cea mare am dus-o pe gheață și… Îi plăcea când mergea cu mine la concursuri și vedea fetele în costume, în rochițe, machiate, aranjate, coafate, dorea și ea să fie așa. Și vreo săptămână era interesată, așa. După care, o lăsat mai moale. Și de-asta n-am insistat, pentru că se strică relația dintre tată și fiică. Sunt și excepții, dar am văzut și foarte multe exemple de relație între părinte și copil, antrenor-copil, care nu a funcționat.
– Revenind la România, ai fost vicepreședinte al federației, apoi ai câștigat alegerile pentru postul de președinte… Dar, din decembrie 2018, FRP a intrat în proces de dizolvare și n-a mai fost recunoscută. Care era marea miză a luptei din patinajul artistic?
– Adrian Ciobanu a băgat federația în groapă. Într-adevăr, am făcut parte din echipa lui, inițial, dar din 2011, adică repede, după doar un an, am priceput că nu e interesat de binele acestui sport. Dezastrul a fost mult mai mare. L-am înțeles în 2018, când am putut prelua postul de președinte, pe după 4 ani de lupte în instanță.
Ciobanu își trecuse mașina lui personală ca fiind a federației. Și-o adusese din America, un dric de minivan, consuma 25 de litri la 100 de kilometri. Deconta și benzina pe numele FRP.
A băgat Federația în insolvență. Când am ajuns acolo, am încercat să o salvez, datoriile erau extrem de mari.
- În 1988, pe când era antrenorul lotului de patinaj viteză Adrian Ciobanu întocmea un raport dur, care developa sistemul de dopaj din sportul românesc, relata Prosport. Supărat că două dintre elevele sale, Mihaela Dascălu și Cerasela Hordobețiu, fuseseră descoperite pozitiv la CM de juniori de la Seul, tehnicianul acuza lipsa unui sistem științific de dopaj, favorurile făcute altor federații din România în problema „medicamentației”, dar și recunoștea că folosea anabolizante. Declarația lui a fost descoperită în arhivele CNSAS.
„Ce a fost greu e că federația n-a mai putut să primească finanțare de la minister”
– Care e situația acum? Julia Sauter spunea că a primit cetățenia greu, din cauza că federația tot nu era recunoscută.
– Am fost la FOTE, am avut prezență permanentă la europene, la Mondiale, la Olimpiadă. E mai degrabă o decizie tehnică. Există un lichidator judiciar, care e administrator. Dar în rest, activitatea sportivă a fost ok. Ce a fost greu e că federația n-a mai putut să primească finanțare de la minister.
Erau 52 de popriri pe conturi când am ajuns eu acolo. Și aveam nu știu câte litigii. Ciobanu făcea concursuri, semna contacte cu hotel, cu salvare, cu patinoare. Și nu plătea. Nu mă mai pune să pronunț numele lui…
– Acum te-ar mai interesa să candidezi?
– Mă înțeleg bine cu Maria Coroamă, cea care a preluat, a dus la bun sfârșit acea insolvență și federația acum este pe picioarele ei. Și chiar comunicăm excelent. M-a rugat, dacă pot, să ajut cu experiența mea.
Avem Congres ISU peste câteva săptămâni, FRP m-a propus și voi candida să devin membru în Comitetul Tehnic al Federației Internaționale. România nu a avut niciodată un membru, vedem ce va fi pe 12 iunie.
„Malinin a vrut să facă istorie”
– Cum ți s-a părut ultima Olimpiadă? Și, mai ales, căderea lui Ilia Malinin.
– O surpriză foarte mare chiar și pentru noi, tehnicienii. Nu știu amănunte din interior, dar eu, din ce am înțeles, a vrut să facă istorie și să câștige Olimpiada și cu acel cvadruplu Axel, cea de care nu avea nevoie. Avea un avantaj atât de confortabil după programul scurt.
S-a dus pe cvadruplu nu i-a ieșit și de acolo s-a dezechilibrat emoțional, nu era obișnuit să rateze. Și de acolo au început să apară ezitările, în cascadă. Și nu și-a mai revenit. Se mai întâmplă. Până la urmă, și marii campioni sunt oameni!
- La Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, marele favorit Ilia Malinin a ratat medalia de aur după ce a căzut de două ori în programul liber. Deși a condus detașat după programul scurt, el a avut o serie de ezitări, inclusiv o ratare a celebrului său cvadruplu Axel, încheind competiția pe locul 8.
– Mie, ca un novice, mi se pare că nu mai sunt nume mari în acest sport. Stoiko, Browning, Candeloro, la fete Nancy Kerrigan, Surya Bonali…
– Și da, și nu!. Milini domina de doi ani. Înaintea lui a fost Nathan Chan, care a câștigat trei Mondiale la rând. Sunt perioade și perioade. Uite, America, la fete,. n-a mai câștigat o Olimpiadă de 20 de ani. Până la urmă, într-un fel e mai bine pentru sport când vezi o varietate.
„Mi-ar fi plăcut să ajung mai devreme în America”
– Ai regrete, Cornel?
– Toți cred că avem, când ne uităm înapoi. Acum e ușor de spus că lucrurile se puteau întâmpla mai bine în unele aspecte… Dar mie îmi place să mă uit la partea plină a paharului.
Am avut norocul să pot să mă antrenez în America, începând din 1991 și atunci, acolo, s-a și văzut progresul meu. În 91 am fost locul 23 la Mondiale și, după șapte luni de pregătire, am sărit pe locul 11. Și în 1993, am intrat în primii 10, pe 9, cea mai bună performanță românească…
Mi-ar fi plăcut să ajung în America mai devreme, să pot să mă adresez la aceleași condiții cu adversarii mei și poate aș fi putut să intru în primii 6. Dar asta n-a ținut de mine. Am ajuns când am ajuns.
Întâlnirea cu idolul
– Ce model ai avut în patinajul artistic?
– Mie mi-a plăcut de Brian Boitano, campion olimpic în 1988. la Calgary. A fost bătălia dintre cei doi Brian, canadianul Brian Orser și americanul Brian Boitano, canadian și american… Am admirat tehnica lui de săritură Și ce a fost mișto, că în 1992 am ajuns la concursul Skate America. A fost și el invitat, a văzut concursul și a venit să mă felicite pentru triplu Axelul meu. A fost ceva foarte important pentru mine!
- Cornel Gheorghe a participat, în 2022, la show-ul Dancing on ice, de la Antena 1. Emisiunea a avut o singură ediție, fiind întreruptă din cauza pandemiei de COVID: „Păcat că a durat așa puțin, în Marea Britanie a avut 14 sezoane”.

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b83ee895e488f492d7e34a2742d451b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_26dc3b4e81bb791ea478047c2e45e3bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e62ff4e6df22793b9356e8a9c6ede2aa.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c2f5970fde04cb6da3291beec18df2f6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4e5f7d605bef3429438a097868c9b8e9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_404920804ca91c218c6179f4550b21cf.jpg)
Eugen Tomac, premier desemnat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f108f3e2eb5bf812465a482f91f9efdc.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_db78c329f4a2586a9d024802acb2c4f0.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_d677f80e3694f90fce1b847962189ca3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_cfa2d1bd66665a7ffe3f5f2ff7fbe975.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_425fffcf2464a9a4f049c5005979c281.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_08c23664f3fdce4299e5d423fa18b10f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_2a6ac5538c0bf397053522e52e923fa5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_482b34daf4629055e8c7f1ceeb464a99.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_ffbb82ea1f9649fe82272a72c7bc7f3b.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_fbf65037619e8fe436eb5413a2672b90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d22faf7f802940e5cab7222c9995a5f4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_ac194fc139d1bfbad43fe53e9cce7849.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_64ed5abf2ca3648dd1bc534443769559.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_cbdb04c3ef0fd88c2e37598b9b463cb3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ef7a7a4a14f57e27aa4eab11ac09f288.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e269d1e82df63f42a24f6096269d36f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_69328a6cfbdfed7f82afeb4da359abac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c9c207bf4f32cae64baae762398549ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/traian-basescu-a-numit-liberalul-pursange-potrivit-sa-fie-premier-pnl-in-viitorul-guvern-predoiu-nu-este-solutia-minune-e1778786683140.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/adrian-vestea-inquam-photos-george-calin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/denise-iacobescu-a-absolvit-facultatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/simona-halep-rochie-aurie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_1cb79da6ae69f5c7c6071749fdbedd33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_d94431fb3db49067d06327d754df2356.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_555b2eec030c1505346473057ed36313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_5fb7fbc6ac9b88bd11e5900ccf5376d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/mamaia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lagocephalus-sceleratus-peste-toxic-invadat-marea-mediterana.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/screenshot-2026-06-14-at-15-23-53-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pasageri-llocuri-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/drumuri-turisti-grecia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/locuitori-zone-albastre-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/concediu-copil-bebelus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/espresso-tonic-bomb-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sediul-anaf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/rezultate-loto-6-din-49-azi-7-mai-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/colaj-concurs-educatie-rutiera-scaled-e1781456919330.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/profesoara-preda-limbajul-semnelor-shutterstock2097037051-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/eugen-tomac-nicusor-dan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/grafic-bani-economie-steag-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/fotografii-oras-bucuresti-pensionari-ratb-medicamente-trai-eli-driu-s-60-e1781087544130.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bogdan-chiritoiu-consiliul-concurentei-agerpres18792603-scaled.jpeg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.