“Sunt alături de băieți în meciul cu Israel. Trebuie să învingă, le țin pumnii! Le doresc succes și sunt sigur că vor face o figură frumoasă ”, a declarat Victor Hănescu, aflat la Miami, SUA. Cel mai bine cotat tenismen al momentului, Victor Hănescu (33 de ani, 146 ATP) și-a anunțat retragerea de la echipa de Cupa Davis în iulie 2014, după mai bine de 13 ani sub culorile tricolorului.

Întâlnirea dintre România şi Isarel va avea loc în perioada 6-8 martie 2015, la Sala „Transilvania” din Sibiu. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu sunt programate vineri, 6 martie, meciul de dublu se va juca sâmbătă, 7 martie, iar duminică, 8 martie, se vor disputa celelalte două meciuri de simplu.

Echipa care va câştiga întâlnirea va accede în turul 2 din Grupa I, Zona Euro/Africană, iar echipa care va pierde va merge la barajul turului 1 al Grupei I, din Zona Euro/ Africană. Adversară va fi una dintre reprezentativele Sloveniei sau Slovaciei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.