Tinerii fotbalişti constănţeni, antrenaţi de cinci ani de Constantin Fălină, s-au situat pe şase, depăşind cu mult cea mai bună clasare a unei echipe din România la turneul mondial, LPS ”Mircea Eliade“, care, la Madrid, în 2011, fusese a 18-a. Academia Hagi 2002 este deţinătoarea titlului naţional la această categorie de vârstă şi a reprezentat România la turneul mondial Danone din Brazilia.

Duminică, în meciul pentru locurile 5-6, disputat la Sao Paulo, pe arena formației Corinthians, România a pierdut cu 0-1 contra Arabiei Saudite, golul venind în urma unui corner. Bilanțul din Brazilia al formaţiei constănţene este unul foarte bun: şapte meciuri – cinci victorii și două înfrângeri. În optimi, tricolorii au dispus cu 2-0 (Alexi Pitu 2) de Italia, iar în sferturi au cedat cu 0-3 în faţa Japoniei, fiind repartizaţi astfel în turneul locurilor 5-8, unde, în primul meci, au învins Indonezia cu 3-1 (Radu Pocol, Alexi Pitu, Louis Munteanu). În urma acestei victorii, jucătorii de la Academia Hagi au disputat partida pentru poziţiile 5-6.

Lotul Academiei care a jucat în Brazilia a fost format din: Sabin Stănciulescu – portar; Darius Grosu, Daniel Bârzu, Dan Neicu, Constantin Grameni, Robert Voicu, Ştefan Marin, Radu Pocol, Louis Munteanu, Alexi Pitu, Iulian Bileca, Ionuţ Tudori – jucători de câmp.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.