VIDEO / 20 de ani de la memorabilul meci România – Argentina!

1. Italia-Brazilia 3-2, a doua fază a grupelor, CM Spania 1982

Considerat cel mai frumos meci din istoria Campionatului Mondial, partida a opus Brazilia selecţionerului Santana, în care străluceau Falcao, Zico şi Socrates, şi Italia antrenorului Bearzot, în care evoluau Zoff, Gentile, Scirea, Cabrini, Antognonni, Tardelli, Conti sau Rossi. În faza a doua a grupelor, Italia învinsese Argentina lui Maradona, brazilienii îi învinseseră şi ei pe argentinieni cu un scor mai mare, astfel că, pentru calificarea în semifinale, Italia avea nevoie de victorie, în timp ce pentru Selecao un egal era suficient. Rossi a deschis scorul (5), Socrates a egalat (12), iar italianul a readus ”Squadra Azzurra” în avantaj (25). Falcao a punctat pentru 2-2, însă Rossi a realizat hattrick-ul (74) şi a dus Italia în semifinale.

Brazilia (echipa de start): Valdir Peres – Leandro, Luisinho, Oscar, Junior – Toninho Cerezo, Falcão, Sócrates, Zico – Éder, Serginho
Antrenor: Tele Santana

Italia (echipa de start): Zoff – Gentile, Colovatti, Scirea, Cabrini – Oriali, Antognonni, Tardelli, Conti – Rossi, Graziani
Antrenor: Enzo Bearzot

2. Italia-RFG 4-3, semifinale CM Mexic 1970

”Meciul secolului”. Aşa a fost considerată partida la care Italia a pornit cu un avantaj. Peninsularii învinseseră în ”sferturi” Mexicul, care a evoluat pe teren propriu, cu 4-1, în timp ce Germania a avut nevoie de prelungiri pentru a bate Anglia. Cu Schnellinger, Beckenbauer, Seeler şi Müller, Germania avea jucători de clasă pe toate posturile. Italienii aveau şi ei vedetele lor, mai ales Mazzola şi Rivera. Selecţionerul italian Ferruccio Valgareggi a decis să îi folosească câte o repriză pe cei doi playmakeri. Boninsegna a deschis scorul (8), Schnellinger a egalat în ultimul minut al partidei. Şi au urmat una dintre cele mai frumoase reprize de prelungiri din istorie. Müller a dus scorul la 2-1 pentru nemţi (94), Burnich a egalat pentru italieni (98), Riva i-a readus pe ”macaronari în avantaj (104), Müller a reuşit ”dubla” şi a egalat la 3-3. Rivera a înscris golul calificării în finală, pentru un 4-3 de poveste (111)!

Recomandări

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

 Italia: Albertosi – Cera, Burgnich, Bertini, Rosato, Facchetti – Domenghini, Mazzola, De Sisti – Boninsegna, Riva
Antrenor: Ferruccio Valgareggi

RFG: Maier – Schnellinger, Vogts, Patzke, Schulz – Beckenbauer, Overath, Seeler – Grabowski, Muller, Lohr
Antrenor: Helmut Schön

 

3. RFG – Franţa 5-4 la penaltyuri, semifinale CM Spania 1982

În 1990, francezii au fost rugaţi să voteze persoana pe care o urăsc cel mai mult. Aşa cum era de aşteptat, a câştigat un german, dar, surpriză! Nu Adolf Hitler, ci portarul naţionalei RFG, Harald ”Toni” Schumacher, titular în partida din semifinalele CM 1982 din Spania, RFG -Franţa, cel care l-a accidentat grav pe Battiston, fără să fie eliminat, apoi a fost erou la loviturile de departajare. A fost o întâlnire epică, dramatică şi controversată, care a reaprins tensiunile fostelor adversare de război Franţa şi Germania. Franţa  îi cuprindea pe viitorul triplu câştigător al ”Balonului de Aur”, Michel Platini, pe Ettori, Amoros, Tigana sau Giresse, iar nemţii, în afara lui Schumacher, îi mai avea printe titulari pe Stielike, Breitner, Magath sau Littbarski.

”Litti” a deschis scorul pentru Germania (17), Platini a egalat (27-pen.) şi s-a intrat în reprizele de prelungiri, care, ca şi cele din partida Italia – RFG, de la CM 1982, au intrat în istorie. Tresor (92) i-a dus pe francezi în avantaj (92), iar Giresse (98) a dublat avantajul francezilor. Se părea că nu se mai poate întâmpla nimic. Dar Rummenigge (102) şi Fischer (108) nu au fost de acord şi au egalat pentru un incredibil 3-3. S-a ajuns la penaltyuri, acolo unde RFG a cîştigat cu 5-4. Au ratat Stielike, respectiv Six și Bossis.

Recomandări

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

Franţa: Ettori – Amoros, Janvion, Tresor, Bossis – Tigana, Giresse, Platini, Genghini – Rocheteau, Six
Antrenor: Michel Hidalgo

RFG: Schumacher – Kaltz, Stielike, K. Forster, B. Forster – Briegel, Dremmler, Breitner, Magath – Littbarski, Fischer
Antrenor: Jupp Derwall

4. Franţa – Brazilia 4-3 la penaltyuri, sferturi de finală, CM Mexic 1986

Este, poate, cel mai frumos meci din istoria Campionatului Mondial. Vedetele din anii `80 ajunseseră în jurul vârstei de 30 de ani şi se apropiau de sfârşitul carierei: Socrates, Platini, Junior, Giresse, Zico sau Tigana. Aveau o ultimă şansă de a câştiga titlul mondial. Partida a fost, pe cât de plăcută, pe atât de dramatică. În mintea multor brazilieni, dezastrul ultimelor Campionate Mondiale era încă proaspăt. Antrenorul Tele Santana avea o ultimă şansă pentru a demonstra că filosofia sa ofensivă poate da rezultate. Toninho Cerezo era accidentat. Carierele lui Falcao şi Eder erau pe o pantă descendentă. Zico nu fusese recuperat pe deplin şi trebuia să intre din postura de rezervă. Dar Socrates şi Junior erau prezenţi. Edinho, veteranul CM 1978, era inima defensivei. Atacanţii Careca şi Muller erau mai valoroşi decît Serginho în 1982. Brazilia a început cu un 1-0 neconvingător cu Spania şi cu Algeria. În următoarele meciuri, împotriva Poloniei şi Irlandei de Nord, au impresionat mai mult şi au demonstrat de ce erau favoriți la câştigarea titlului. Dar aşa era şi Franţa. Şi ei jucaseră foarte bine în 1982, cînd au fost învinşi dramatic de RFG la penaltyuri. Doi ani mai târziu, Franţa a câştigat Campionatul European pe teren propriu, ghidată de ”careul” magic de la mijloc, Fernandez, Giresse, Tigana şi Platini. Echipa care a evoluat împotriva Braziliei nu era similară cu cea din 1984, dar magia era prezentă în jocul lor.

Recomandări

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

În partida arbitrată de Ioan Igna, Careca a deschis scorul (17), iar Platini a egalat pentru francezi (40). S-a ajuns la penaltyuri, acolo unde ”cocoşii galici” au învins cu 4-3.

Brazilia: Carlos – Edinho, Josimar, Julio Cesar, Branco – Elzo, Alemao, Junior, Socrates – Muller, Careca
Antrenor: Tele Santana

Franţa: Bats – Amoros, Battiston, Bossis, Tusseau – Fernandez, Platini, Giresse, Tigana – Rocheteau, Stopyra
Antrenor: Michel Hidalgo

5. Anglia – Argentina 4-3 la penalty-uri, optimi de finală, CM Franţa 1998

Anglia şi Argentina împart singura rivalitate intercontinentală la nivel de echipe naţionale. Începută prin urâta întâlnire din 1966 şi intensificată în timpul Războiului Malvinelor, rivalitatea şi-a atins vârful în timpul partidei controversate din 1986, marcată de golul cu mâna al lui Maradona, şi a revenit la acest meci clasic de la CM 1998. Pentru ambele echipe, Campionatele Mondiale anterioare au constituit o mare dezamăgire. Argentina l-a pierdut pe Maradona datorită scandalului de dopaj şi a fost eliminată de România. Anglia nu s-a calificat. Patru ani mai târziu, ambele căutau revanşa. Argentina avea jucători de calitate, Simeone, Veron, Ortega şi Batistuta, în timp ce Anglia răspundea cu talentaţii Beckham, Scholes sau Owen.

Partida a debutat exploziv. Batistuta a deschis scorul din penalty (6), apoi Shearer, tot din penalty (10) şi Owen (16) au întors rezultatul în favoarea Angliei. Zanetti (45+1) a egalat, 2-2 şi s-a intrat în prelungiri. Acolo unde nu s-a mai înscris şi s-a ajuns la penaltyuri. Argentina a învins cu 4-3 şi s-a calificat în sferturi.

Argentina: Roa – Ayala, Chamot, Almeyda, Simeone – Ortega, Verón, Vivas, Zanetti – Batistuta, López
Antrenor: Daniel Pasarella

England: Seaman – Campbell, Le Saux, Ince, Adams – Beckham, Neville, Anderton, Scholes – Shearer, Owen
Antrenor: Glenn Hoddle

 

6. Brazilia – Olanda 3-2, sferturi de finală, CM SUA 1994

Olanda şi Brazilia se întâlneau pentru a doua oară în istoria Campionatelor Mondiale. Cu 20 de ani înainte, fotbalul total al olandezilor se impusese în faţa calităţilor individuale ale brazilienilor. De această dată, însă, brazilienii erau la fel de orgalizaţi ca şi adversarii lor. Evoluând într-un sistem 4-4-2 rigid, în care disciplina a luat locul creativităţii, Brazilia nu a mai încântat audienţa, dar a fost eficientă, graţie golurilor lui Romario.

Acesta a deschis scorul pentru brazilieni (52), Bebeto a dublat avantajul sud-americanilor (62), Bergkamp a redus din handicap (64), Winter a egalat (76), iar Branco (81) a înscris golul care a dus Brazilia în semifinale.

Brazilia: Taffarel – Jorginho, Marcio Santos, Aldair, Branco – Mazinho, Zinho, Dunga, Mauro Silva – Romário, Bebeto
Antrenor: Carlos Alberto Parreira

Olanda: De Goey – Winter, Rijkaard, Koeman, Valckx – Witschge, Jonk, Wouters – Van Vossen, Bergkamp, Overmars
Antrenor: Dick Advocaat

7. România – Argentina 3-2, optimi de finală, CM SUA 1994

Partida ar fi putut prilejui întâlnirea dintre originalul Maradona şi Gică Hagi, supranumit ”Maradona din Carpaţi”. Argentinianul a fost prins dopat şi a fost suspendat din turneu. Dar, şi fără liderul lor, ”pumele” erau considerate favorite la calificarea în ”sferturi”. Şi asta, deoarece beneficiau de prezenţa unor jucători ca Redondo, Simeone, Ortega şi Batistuta. Alături de Brazilia – Olanda, acesta a fost considerat cel mai frumos meci al Campionatului Mondial. Ilie Dumitrescu a deschis scorul (11), Batistuta a egalat din penalty (16), Dumitrescu a reuşit dubla şi ne-a readus în avantaj (18), Hagi a dus scorul la 3-1, printr-o ”boltă” de excepţie peste Cordoba (58). Golul lui Balbo (75) nu a putut spăla ruşinea sud-americanilor. România reuşea una dintre marile surprize din istorie ale Mondialului, calificându-se în sferturi.

Romania: Prunea – Petrescu, Mihali, Belodedici, Prodan, Selymes – Lupescu, Popescu, Munteanu – Hagi, Dumitrescu
Antrenor: Anghel Iordanescu

Argentina: Islas – Chamot, Sensini, Ruggeri, Caceres – Redondo, Basualdo, Simeone, Ortega – Batistuta, Balbo
Antrenor: Daniel Pasarella

8. Brazilia – Italia, 4-1, finală CM Mexic 1970

Partidele dintre Brazilia şi Italia opun de obicei două stiluri diferite: creativitate versus disciplină. Finala din 1970 a contrazis acest lucru. Pe de o parte, Brazilia beneficia de jucători brilianţi, Tostao, Gerson, Rivelino, Jairzinho, o echipă construită pe inteligenţă, creativitate şi tehnică. Şi, peste toţi, poate cel mai bun jucător al tuturor timpurilor, Pele. Brazilia a avut cea mai bine organizată echipă din istorie. Pe de altă, parte, Italia era influenţată foarte mult de ”catenaccio”. Ca şi în semifinala cu RFG, selecţionerul italian Valcareggi a fost nevoit să îi introducă o repriză pe fiecare pe playmakerii Mazzola şi Rivera.

Brazilia a făcut spectacol şi i-a umilit pe jucătorii ”Squadrei Azzura”. Pele (18), Gerson (66), Jairzinho (71) şi Carlos Alberto (86) au înscris golurile pentru o victorie istorică. Reuşita lui Boninsegna (37) nu a reuşit să îndulcească din amarul italienilor.

Brazilia: Felix – Carlos Alberto, Brito, Piazza, Everaldo – Gerson, Clodoaldo – Jairzinho, Pelé, Tostão, Rivelino
Antrenor: Mario Zagallo

Italia: Albertosi – Burgnich, Cera, Rosato, Facchetti – Bertini, de Sisti, Domenghini, Mazzola – Riva, Boninsegna
Antrenor: Feruccio Valcareggi

9. Portugalia – Coreea de Nord 5-3, sferturi de finală CM Anglia 1966

A fost o partidă menită să fie rememorată peste ani. Pentru drama sa, pentru rolul pe care l-a avut marele Eusebio şi datorită faptului că una dintre echipele implicate a fost enigmatica Coreea de Nord. Faptul că aceasta a depăşit faza grupelor a fost considerat un adevărat miracol. Nişte jucători amatori, foarte disciplinaţi, care nu au jucat niciodată în Europa, au învins marea Italie, aceeaşi echipă care avea să câştige Campionatul European doi ani mai târziu. După ce a învins în toate partidele din grupă, inclusiv pe cea cu Brazilia marilor Pele şi Jairzinho, Portugalia era considerată una dintre favoritele turneului. Cu atacanţii de la Benfica anilor `60, Simoes, Torres, Eusebio şi Jose Augusto, orice alt rezultat decât prezenţa în finală era considerat o mare dezamăgire.

Debut incendiar de partidă, Seung-Zin Pak deschizând scorul în chiar primul minut. Dong-Woon Lee (22) şi Seung-Kook Yang (25) au dus scorul la un incredibil 3-0. Dar portughezii au întors incredibil soarta partidei. Eusebio a fost eroul ibericilor, reuşind patru goluri (27, 43-pen. 56, 59-pen.). Jose Augusto (80) a marcat şi el şi a pus umărul la una dintre cele mai spectaculoase răsturnări de scor din istorie, prin care Portugalia s-a calificat în semifinale.

Portugalia: Jose Pereira – Conceicao, Morais, Baptista, Vicente – Mario Coluna, Graca – Simoes, Jose Augusto, Eusebio, Torres
Antrenor: Otto Gloria

Coreea de Nord: Chan-Myung Lee – Yung-Kyoo Shin, Zoong-Sun Lim, Doo-Ik Pak, Bong-Zin Han – Yoon-Kyung, Yong-Won Ha – Seung-Hwi Im, Seung-Zin Pak, Seung-Kook Yang, Dong-Woon Lee
Antrenor: Rye-Hyun Myung

10. Anglia – RFG 4-2, finală CM Anglia 1966

Anglia a ajuns în finala CM din 1966 după câteva partide controversate. În ”sferturi”, căpitanul Argentinei a fost eliminat inexplicabil de arbitru. În semifinala împotriva Portugaliei lui Eusebio, au existat de asemenea câteva decizii ciudate ale arbitrului. Pentru prima şi până acum ultima dată, Anglia a ajuns în finală, e adevărat ajutată şi de faptul că a fost gazda turneului. Jucând pe Wembley, într-un sistem 4-4-2 în care străluceau Bobby Moore şi Bobby Charlton, o singură variantă era acceptată de englezi, victoria. Ei au înfruntat o echipă germană solidă. Condusă de experimentatul atacant Uwe Seeler, Germania a învins Spania, Uruguay şi URSS cu sistemul 4-2-4, în care tinerii Franz Beckenbauer (20 de ani) şi Wolfgang Overath (22 de ani) trebuia să asigure mijlocul terenului.

Haller (12) a deschis scorul, apoi Hurst (18) şi Peters (78) i-au adus pe englezi în avantaj. Cu un minut înaintea finalului, cînd englezii se pregăteau să sărbătorească titlul, Weber a egalat şi a trimis partida în prelungiri. Acolo unde ”centralul” Bahramov a validat golul din ofsaid al lui Hurst (101), una dintre cele mai mari greşeli de arbitraj din istorie. Golul prin care Hurst a reuşit hat-trick-ul (120) a stabilit scorul final, 4-2, şi a declanşat fiesta pe Wembley.

Anglia: Banks – Cohen, Charlton, Moore, Wilson – Stiles, Ball, B. Charlton, Peters – Hurst, Hunt
Antrenor: Alf Ramsey

RFG: Tilkowski – Höttges, Schulz, Weber, Schnellinger – Beckenbauer, Overath – Haller, Seeler, Held, Emmerich
Antrenor: Helmut Schön

11. Belgia – URSS 4-3, optimi de finală CM Mexic 1986

Campionatul Mondial din 1986 este asociat cu prestaţia excepţională a lui Maradona, dar au fost şi alte echipe care au intrat în istorie. De exemplu, Belgia. Partida lor împotriva URSS este considerată una dintre cele mai frumoase din istoria Campionatului Mondial. Belgienii s-au calificat la Campionatul Mondial, după ce i-au învins pe rivalii olandezi într-o partidă decisivă. Pfaff, Gerets, Vercauteren, Scifo şi Ceulemans erau jucători care puteau să garanteze prezenţa Belgiei în fazele eliminatorii. Şi URSS avea o generaţie de excepţie. Atacantul Igor Belanov avea să câştige în acel an ”Balonul de Aur”. Şi, mai important, erau antrenaţi de legendarul Valeri Lobanovski, antrenorul care câştigase Cupa Cupelor, cu Dinamo Kiev

Belanov (27) a deschis scorul, iar Scifo (56) a egalat. Belanov a reuşit dubla (70), readucând URSS în avantaj, iar Ceulemans (77) a egalat la doi.  S-a intrat în prelungiri, acolo unde Demol (102) şi Claesen (110) au întors rezultatul pentru 4-2 pentru Belgia. Golul lui Belanov (111), prin care rusul şi-a desavărşit hat-trickul nu a reuşit să îndulcească supărarea ruşilor. Belgia a învins cu 4-3 şi s-a calificat în ”sferturi”.

Belgia: Pfaff – Gerets, Renquin, Grün, Vercauteren – Scifo, Ceulemans, Demol, Vervoort – Claesen, Veyt
Antrenor: Guy Thys

USSR: Dasaev – Bessonov, Demianenko, Kuznețov, Raț – Iaremciuk, Iakovenko, Zavarov, Bal, Aleinikov – Belanov
Antrenor: Valeri Lobanovski

12. Italia – Germania 2-0, semifinală CM Germania 2006

Germania şi Italia nu se aşteptau să atingă faza semifinalelor. Ambele rataseră calificarea din grupe la Campionatul European 2004. Îndrăzneala şi ”obrăznicia” pozitivă a nemţilor au surprins de la începutul turneului, unde au beneficiat şi de avantajul terenului propriu. De partea cealaltă, italienii au practicat un joc mai puţin plăcut, dar care s-a dovedit foarte eficient.

Cele două echipe nu au marcat în timpul regulamentar, astfel că s-a intrat în prelungiri. Acolo unde Grosso (119) şi Del Piero (120) au înscris în ultimele minute şi au adus calificarea dramatică a Italiei în finală, pe care urmau să o câştige în faţa Spaniei.

Italia: Buffon – Zambrotta, Cannavaro, Materazzi, Grosso – Camoranesi, Perrotta, Gattuso, Pirlo – Totti, Toni
Antrenor: Marcelo Lippi

Germania: Lehmann – Friedrich, Metzelder, Mertesacker, Lahm – Borowski, Ballack, Kehl, Schneider – Klose, Podolski
Antrenor: Jürgen Klinsmann

13. Argentina – Brazilia 1-0, optimi de finală CM Italia 1990

Este singura partidă din faza eliminatorie a unui Campionat Mondial în care s-au întâlnit cele două forţe ale Americii de Sud, Brazilia şi Argentina. În 1990, imaginea unei Brazilii dominante era o amintire. Se împlineau 20 de ani de când Pele şi compania aduseseră ultimul titlu mondial pentru ”Selecao”. Titlul de cel mai bun jucător al Mondialului fusese acontat de europeni, Cruyff, Beckenbauer, Rossi sau, mai grav pentru brazilieni, de argentinieni. Kempes câştigase acest titlu în 1978, iar Maradona în 1986. Pentru a câştiga titlul, Brazilia a renunţat la jocul plăcut, în favoarea unei echipe organizate şi disciplinate, pentru care rezultatele erau cele mai importante. În ciuda unei echipe cu jucători mai puţin valoroşi şi a jocurilor plictisitoare din grupă, Brazilia a câştigat toate cele trei partide. Toate, cu o diferenţă de un gol. Era principiul după care se ghida antrenorul Sebastiao Lazaroni. Cel mai valoros jucător era atacantul Careca, colegul lui Maradona la Napoli. Brazilia şi Argentina nu aveau echipe strălucite în 1990. Maradona nu era în cea mai bună formă şi, în afara atacantului Caniggia, echipa nu avea jucători de calitate. Era şansa Braziliei de a opri Argentina, campioana mondială en-titre, şi a-şi recâştiga titlul.

În această partidă, cele două echipe nu şi-au creat prea multe ocazii. Caniggia (80) a reuşit golul prin care a calificat-o pe Argentina în ”sferturi”.

Brazilia: Taffarel – Jorginho, Mauro Galvão, Rocha, Ricardo Gomes, Branco – Dunga, Alemão, Valdo – Muller, Careca.
Antrenor: Sebastião Lazaroni

Argentina: Goycoechea – Simón, Monzón, Ruggeri, Olarticoechea – Basualdo, Giusti, Burruchaga, Maradona – Caniggia, Troglio
Antrenor: Carlos Bilardo

 

14. Brazilia – Danemarca 3-2, sferturi de finală CM Franţa 1998

Ultimul turneu final al secolului 20 a fost unul măreţ şi partida Brazilia – Danemarca reprezintă unul dintre motive. A fost primul Campionat Mondial la care au participat danezii, după performanţa din 1986, când au depăşit faza grupelor. Singurul supravieţuitor al echipei de atunci a fost marele Michael Laudrup, pe atunci foarte tânăr. Acest turneu a reprezentat cântecul de lebădă al carierei sale. Michael nu era singurul jucător experimentat al echipei. În afara sa, mai erau legendarul Peter Schmeichel, fundaşul Jan Heintze, Tofting şi, cel mai important, fratele lui Michael, aripa Brian Laudrup. Danemarca a învins convingător Nigeria în ”optimi”. Adversara sa a fost Brazilia, cu tânărul Ronaldo în vârful formei sale, cu Rivaldo, care devenise starul Barcelonei, cu play-makerul Leonardo, căpitanul Dunga şi cel mai valoros fundaş stânga din lume, Roberto Carlos. Această echipă era poate mai valoroasă decât cea care câştigase Campionatul Mondial din 1994.

Începutul de meci a fost surprinzător. Jorgensen a deschis scorul în minutul 2, Bebeto (11) a egalat, iar Rivaldo (27) i-a dus în avantaj pe brazilieni. Brian Laudrup a egalat la 2 (50), iar Rivaldo (60) a înscris golul victoriei prin care a calificat Brazilia în semifinale.

Brazilia: Taffarel – Marcos, Aldair, Junior Baiano, Roberto Carlos – Cesar Sampaio, Dunga, Leonardo, Rivaldo – Ronaldo, Bebeto
Antrenor: Mario Zagallo

Danemarca: Schmeichel – Rieper, Hogh, Heintze, Helveg, Colding – Nielsen, Michael Laudrup, Jorgensen – Brian Laudrup, Moller
Antrenor: Bo Johansson

15. RFG – Anglia 3-2, sferturi de finală CM Mexic 1970

Partida a reprezentat repetarea finalei din 1966, aproape la fel de memorabilă ca acea întâlnire. Anglia era la fel de valoroasă sau poate chiar mai bună decât echipa cu 4 ani mai înainte. Dar şi nemţii erau mai puternici. Beckenbauer şi Overath erau mai experimentaţi, iar atacantul Gerd Muller era noua armă secretă. De această dată, nu mai era ”centralul” Bahramov, care să-i ajute pe englezi.

Muller (31) şi Peters (49) au dus scorul la 2-0 pentru englezi şi părea că nu se mai poate întâmpla nimic şi că Anglia era în semifinale. Dar nici în cel mai mare coşmar al englezilor nu se putea întâmpla scenariul horror care a urmat. Beckenbauer (68) şi Seeler (76) au reuşit o egalare miraculoasă şi s-a intrat în prelungiri. Acolo unde englezii au căzut psihic, iar golgheterul Gerd Muller (108) a reuşit golul care a calificat-o pe RFG în semifinale.

Germania: Maier – Vogts, Schnellinger, Fichtel, Höttges – Seeler, Beckenbauer, Overath – Libuda, G.Müller, Löhr
Antrenor: Helmut Schön

Anglia: Bonetti – Newton, B. Moore, Labone, Cooper – Ball, B.Charlton, Mullery, Peters – F. Lee, Hurst
Antrenor: Alf Ramsey

 Materiale marca SportNews, despre ”Generația de Aur”

EROUL ILIE DUMITRESCU VORBEȘTE DESPRE WORLD CUP.

”REGELE” GICĂ HAGI, DEZVĂLUIRI ULUITOARE.

Urmărește-ne pe Google News