După ce s-a căsătorit cu aleasa inimii sale, Andra, în urmă cu o lună, Vlad a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier, care poate fi operată doar în Germania, la Hannover, iar costul unei asemenea intervenţii chirurgicale extrem de delicate este de aproximativ 50.000 de euro.

Primul care i-a sărit în ajutor a fost Ionuţ Georgescu, preşedintele clubului Asesoft şi fost coleg cu Vlad Braşoveanu în şcoala generală. Astfel, conducătorul echipei ploieştene a decis ca suma strânsă din vânzarea biletelor la partida CSU Asesoft – Hapoel Ierusalim (disputată miercuri seară şi câştigată de prahoveni cu scorul de 83-74), din etapa a 4-a a Eurocup, să fie donată suporterului. În plus, baschetabaliştii de la CSU Asesoft Ploieşti au decis să doneze şi ei diferite sume de bani şi, totodată, i-au îndemnat pe toţi suporterii să le urmeze exemplul.

Mobilizarea ploieştenilor a fost una de-a dreptul impresionantă, iar Vlad Braşoveanu a strâns aproape toată suma necesară operaţiei pe creier la finalul meciului Asesoft – Hapoel Ierusalim 83-74! Două firme din Ploieşti au donat, împreună, 35.000 de euro, din vânzarea de bilete s-au strâns 3.000 de euro, Consiliul Local Prahova a oferit 20.000 de lei, iar restul sumei a provenit din donaţiile jucătorilor şi membrilor staff-ului tehnic de la CSU Asesoft.

Vlad Braşoveanu ar putea fi operat pe creier pentru extirparea tumorii pe 13 noiembrie, chiar în ziua în care împlineşte 26 de ani. Toţi cei care doresc să facă o donaţie şi să-l ajute pe Vlad sunt rugaţi să folosească următoarele două conturi deschise la Banca Comercială Română:

RO96RNCB0604080329500001 RON
RO08RNCB0205080329500001 EUR

Beneficiar: Bratu Andra Mădălina.

 

Citeşte şi: Simona Halep atacă primul titlu de Mare Șlem cu un român! Cine este noul om din spatele campioanei

Citeşte şi: DEZVĂLUIRE / Motivul pentru care Constantin Nica ar uita de dragostea pentru Dinamo și ar merge la Steaua

Citeşte şi: BOMBĂ. Pierdere imensă suferită de Gigi Becali! Ce s-a întâmplat 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.