Meskó e considerat unul dintre cei mai activi membri ai echipei în ceea ce priveşte implicarea în proiectele sociale, iar clubul din NFL a decis să-i recunoască public meritele. “Cel mai mult mă concentrez pe ajutarea copiilor şi a spitalelor din Providence, Hasbro sau Worcester. Copiii merită totul! Au ceva magic în privire şi tot viitorul în faţă. Nu pot accepta să-i văd bolnavi! Vreau să le aduc un zâmbet pe faţă şi încerc să îi vizitez cât de des pot şi să le ofer zilnic un motiv să zâmbească”, a declarat Meskó pentru Boston Herald.
Americanii vorbesc la superlativ despre Zoli şi scriu că “în cei doi ani de când este la club, Meskó a petrecut mult mai mult timp reprezentându- şi clubul în afara terenului decât pe gazon”. “S-a înscris în numeroase programe pe bază de voluntariat şi a vizitat zeci de spitale, azile de bătrâni sau orfelinate. În Providence, a ajutat la construirea unui spaţiu de joacă pentru copii în mai puţin de o zi. În total, a făcut donaţii de circa 30.000 $”, a declarat Bob Kraft, patronul lui New England Patriots, despre românul pe care îl plăteşte cu 350.000 $ pe an.
Zoltán s-a născut la Timişoara şi a emigrat în SUA, cu familia, în 1997, prin Loteria Vizelor. La început, Meskó s-a descurcat greu, vânzând haine în piaţă, iar tatăl său, Mihai, câştiga ceva bani ca jucător profesionist de bowling. La 12 ani, Zoltan a început să joace soccer, dar s-a reprofilat pe fotbal american, după ce un antrenor din şcoala generală l-a recrutat datorită şutului său puternic.