Zvonko MilojkoviciFundaşul Vladimir Bozovici a dat dovadă de o tărie de caracter ieşită din comun, după ce a intrat pe teren la Cluj şi a evoluat exemplar, deşi aflase că mama sa tocmai a decedat. “Durerea lui Bozo ne-a motivat, pentru că am vrut să îi dedicăm victoria”, a spus portughezul Rui Duarte. Ovidiu Herea a fost şi el impresionat de ataşamentul acestuia faţă de Rapid: “Nu ne gândeam că vom bate cu 5-0, dar voiam victoria pentru Bozo. A fost alături de echipă chiar şi în acest moment greu şi a evoluat foarte bine”.

A refuzat alte oferte ca să rămână în Giuleşti

Agentul FIFA Zvonko Milojkovici, cel care l-a adus pe Vladimir la Rapid, spune că fotbalistul a renunţat la oferte tentante pentru a rămâne la clubul giuleştean: “Eu nu mai sunt impresarul lui Bozovici. M-am supărat pentru că aveam oferte mult mai bune pentru el de la echipe din afara României, dar el a preferat să stea aici. Nu m-a surprins că a jucat pentru Rapid la Cluj, deşi aflase doar cu câteva ore înainte că mama sa decedase, pentru că această echipă e viaţa lui. Are un caracter puternic şi de-a lungul timpului a pierdut mulţi bani pentru a rămâne în Giuleşti”.
foto: Gazeta Sporturilor

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.