O statistică oficială, întocmită de guvernul italian, a arătat că românii sunt comunitatea de imigranţi cea mai numeroasă din Peninsulă, cu peste un milion de oameni, care locuiesc legal.
Românii sunt urmaţi de albanezi şi marocani. Conform raportului, numărul alor noştri s-a dublat de la intrarea României în UE, la 1 ianuarie 2007. Totuşi, se estimează că pe terito-riul italian se mai află încă un milion de români care locuiesc sau muncesc ilegal. Tot ai noştri sunt în frunte şi la capitolul naşteri, bebeluşii români fiind cei mai numeroşi.