A fost una dintre emblemele Bucureştiului în perioada interbelică. Dat în folosinţă în urmă cu 102 ani, mai exact în 1909, Podul Grant a suferit de-a lungul vremii o serie de modificări considerabile. Din vechea construcţie a rămas în picioare un zid ce se încăpăţânează să reziste trecerii timpului.
Cuprins:
Aşa cum reiese din cartea "Construcţii pentru transporturi în România 1881-1981" (autori D. Iordănescu şi C. Georgescu), în 1909, când a fost dat în folosinţă, podul avea structură metalică. Ulterior, în anii 1933, 1939 şi 1967, a suferit mai multe modificări pentru a se lărgi partea carosabilă.
Construcţia era atât de populară în Capitală încât, în 1959, i s-a compus o melodie, celebră până prin 1970, cântată de Gică Petrescu şi de formaţia Trio Grigoriu.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/RXQnZnFNbTw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Odată cu trecerea timpului, bătrânul pod Grant a devenit nesatisfăcător pentru cerinţele traficului rutier din ce în ce mai intens. Astfel, în anul 1979, a început construirea noului pod Grant, lucrare care a fost dată integral în folosinţă în anul 1982.
Numele podului provine de la un englez, Effingham Grant, sosit în Ţara Românească la începutul secolului al XIX-lea, ca secretar al Consulatului Britanic la Bucureşti. În 1850, el s-a căsătorit cu Zoe Racoviţă, nepoata Zincăi Golescu. Fiul acestuia, inginerul Robert E. Grant, s-a însurat, în 1885, cu Zoe, cea mai mare fiică a boierului Ion Bălăceanu. Urmaşii lor au parcelat şi au vândut terenuri de construcţie situate între şoseaua Crângaşi şi Manufactura Belvedere. Astfel, aici a luat naştere cartierul Grant. În 1909, podul preia numele cartierului pe care-l deservea. l