Accidentul s-a produs în jurul orei 5.40, când tramvaiul care efectua o manevră de întoarcere a deraiat. Vehiculul s-a rupt în două la impact, o parte fiind proiectată în stâlpii de susținere ai liniei de înaltă tensiune.

Este posibil ca un al doilea tramvai să se fi ciocnit, ulterior, cu primul. Cu toate acestea, poliția nu a putut să confirme acest lucru.

Pompierii au intervenit cu efective numeroase la fața locului. 9 dintre răniți au fost transportați la spital pentru îngrijiri, în timp ce alții au primit asistență într-un hotel din apropiere.

13 răniți după ce un tramvai a deraiat, în Düsseldorf. 9 oameni au ajuns la spital
Vehiculul s-a rupt în două la impact, o parte fiind proiectată în stâlpii de susținere ai liniei aeriene. Foto: Profimedia

„Este prea devreme pentru a stabili cauza exactă a accidentului. Colegii noștri investighează în prezent la fața locului”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Düsseldorf, Kim Ben Freigang.

Autoritățile au închis strada Bonner în ambele sensuri pentru a facilita intervenția echipelor de salvare și lucrările de degajare a zonei.

O macara specială a fost trimisă la locul accidentului pentru recuperarea tramvaiului avariat. În timp ce ancheta privind cauzele deraierii este în curs, serviciile de transport public din Düsseldorf au anunțat perturbări majore ale traficului în zona afectată.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.