15 sfaturi utile în bucătărie

Comentează

1. Pentru a preveni lipirea mâncării de tigaie, evitați să turnați mâncare rece într-o tigaie fierbinte. De asemenea, nu puneți alimentele într-o tigaie care nu e perfect curată.
2. Pentru că mâncarea să nu dea în foc în timpul fierberii, ungeți marginea oalei cu un strat subțire de unt. Acest procedeu funcționează foarte bine în timpul fierberii orezului, paștelor și cartofilor.
3. Pentru a obține mai mult suc din citrice, aduceți-le la temperatură camerei, apoi presați fructele cu palmă pe o suprafața rigidă. Apăsați cât de mulți puteți rotind fructul, apoi tăiați-l în 2 și stoarceți-l.
4. Dacă oule pe care le-ați pus la fiert au crăpat, le puteți repară prin adăugarea unei linguri de oțet în apa atunci când observați că s-au fisurat. Dacă deja albușul a început să iasă din ou, această metodă nu va funcționa.
5. Verificați temperatură uleiului înainte de a pune ceva la prăjit. În cazul în care nu aveți termometru, puteți face asta utilizând un cub de pâine. Dacă acesta devine arămiu într-un minut, uleiul are aproximativ 175-185 grade Celsius, în 40 de secunde: 185-195 grade Celsius, iar în 20 de secunde: 195-205 grade.
6. Înlăturați grăsimea din supe punând în bol 4 cuburi de gheață. Grăsimile vor converge în jurul ghetei, care apoi va fi înlăturată. Trebuie să luați în considerare că acest procedeu poate răci supa, deci există posibilitatea de a fi nevoie să o reîncălziți.
7. Puteți reduce intensitatea usturoiului și a cepei prin sotarea lor timp de câteva minute în ulei de măsline sau unt, înainte de a le adaugă mâncărurilor.
8. Când alegeți carnea de pui, verificați să aibă pielea de culoarea untului și să nu fie uscată. De asemenea, trebuie să fie compactă și să nu prezinte zone închise la culoare. Carnea de pui proaspătă trebuie păstrată la frigider, acoperită lejer, până la 2 zile.
9. Pentru a obține șnițele mai crocante, puneți în compoziția prin care treceți carnea o linguriță de praf de copt.  Prăjiți-le apoi în ulei bine încins, pentru a fi siguri că evitați absorbția unei cantități prea mari de grăsime.
10. Nu sărați carnea înainte de gătire pentru că tot ce face sărea este să absoarbă sucul și să impedice rumenirea cărnii. Adăugați sărea atunci când carnea este pe jumătate gătită. Când este gata, gustați-o și mai adăugați sare dacă vi se pare necesar. Aşa reztatul va fi o carne zemoasa și nu excesiv de sărată.
11. Pentru a obține un orez catifelat, adăugați o linguriță de zeamă de lămâie în apa, înainte de a pune orezul. Nu-i va schimbă aromă, însă va umflă boabele și va va ajută să obțineți pilaful perfect.
12. Pastele și orezul devin mai puțin lipicioase dacă în apa în care le fierbem adăugăm câțiva stropi de oțet.
13. Tartele cu brânză sau cu smântâna deseori se crapă în timpul coptului. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că pe parcursul preparării termice, tartele se usucă. Pentru a evită asta, puneți alături de tartă un vas cu apa care va păstra umezeală necesară.
14. Aluaturile de patiserie vor ieși mai bine dacă toate ingredientele folosite (inclusiv făină) sunt reci. Prin urmare, e bine să le scoateți din frigider înainte de a le amestecă, apoi să țineți aluatul obținut la rece timp de minim 30 de minute.
15. Praful de copt este un amestec de bicarbonat de sodium, un acid și o substanță menită să absoarbă umezeală (precum amidonul). Atunci când este amestecat cu lichid este eliberat dioxid de carbon, ceea ce determină aluaturile să crească. Totuși, în timp, praful de copt își pierde din proprietăți, de aceea, uneori e bine să verificați dacă mai este încă bun. Pentru asta, turnați un sfert de ceașca de apa peste jumătate de linguriță de praf de copt. Dacă acesta este încă proaspăt, vor apărea multe bule. Dacă reacția este slabă sau inexistentă, e bine să aruncați praful, pentru că prăjiturile nu vor crește dacă-l veți folosi.
Sursa: reteteculinare.ro














Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Exclusiv
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește