Imagini ale suferinței la Spitalul Universitar. Unitatea de Urgență, transformată în salon COVID

Comentează
Arhiva foto

284 de oameni infectați cu coronavirus au murit în octombrie anul acesta la Spitalul Universitar din București, toți nevaccinați, spunea vineri, 29 octombrie, managerul unității medicale, Cătălin Cârstoiu. Imaginile surprinse în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a spitalului arată gravitatea valului de infectări și decese COVID din aceste săptămâni. Atenție, urmează imagini cu impact emoțional!

La Spitalul Universitar din Capitală sunt internați acum peste 350 de pacienți infectați cu coronavirus și aproximativ tot atâția negativi, dar cu alte afecțiuni.

Saloanele și culoarele spitalului sunt pline de pacienți, iar UPU a fost transformată și ea în salon. În fotografiile surprinse vineri de fotoreporterul Libertatea, în ziua în care conducerea spitalului a decis să permită accesul presei pentru a putea transmite ce se întâmplă aici, pot fi observate cadrele medicale în combinezoane, muncind la foc automat, plimbându-se printre pacienți.

Cadrele medicale sunt în permanentă mișcare aici

Din lipsă de paturi, bolnavii stau în scaune cu rotile, pe holuri și la UPU, transformată în salon COVID. Cortul amplasat de SMURD în curtea spitalului e și el plin de pacienți întinși pe jos, pe tărgi, conectați la aparatele de oxigen.

În saloane nu există niciun loc liber

„În privinţa pacienţilor care au ajuns în Terapie Intensivă şi care sunt decedaţi sunt toţi nevaccinaţi. În rest, sunt şi pacienţi vaccinaţi cu două doze care au ajuns în Terapie Intensivă, dar cu forme medii. Nu au ajuns într-o formă severă. E o boală complicată, e boală care nu e numai o boală respiratorie, e mai mult decât atât”, a declarat vineri Cătălin Cârstoiu.

Medicul atrage atenția că în luna octombrie a acestui an au murit mult mai mulți oameni din cauza COVID-19 decât anul trecut, în aceeași perioadă. Diferența este de 284 la 193.

„Asta arată gravitatea şi severitatea acestui val în privinţa formelor acute, a formelor grave. E necesar ca oamenii să înţeleagă să vină cât mai repede la spital de la debutul simptomatologiei, să nu mai folosească automedicaţie, iar testele să fie raportate atunci când sunt pozitive”, a mai spus Cârstoiu.

O pacientă este transportată spre cortul SMURD de afară

Săptămâna trecută, conducerea Spitalului Universitar atrăgea atenția că morga unității medicale nu mai face față. Trupurile pacienților morți de COVID-19 nu mai aveau loc în frigiderele din morgă și erau așezate, pe tărgi, pe holurile instituției. Situația nu s-a schimbat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
MONDEN
Roxana Ciuhulescu si mama ei
09:51
Mama Roxanei Ciuhulescu a murit. Mesajul dureros al vedetei: „O parte din sufletul meu a plecat odată cu ea”
Cheloo la Asia Express
09:27
Câți bani încasează Cheloo la fiecare etapă pe Drumul Mătăsii, în „Asia Express” 2026
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
10:25
O femeie de 60 de ani a încercat doi ani să se angajeze și a trimis câte 20 de CV-uri pe lună: „Chiar și un robot m-a refuzat”
10:15
Fiica Adinei Buzatu s-a căsătorit cu Luca. Primele imagini cu Sara în rochie de mireasă
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Exclusiv
10:00
Camarila politică din Educație. Cine sunt oamenii din noua garnitură de inspectori școlari numiți din pix și cum funcționează sinecurile din sistem
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!