Cu toții știm care sunt principiile unui stil de viață sănătos, dar când vine vorba despre ochi, ne expunem pericolului fără să realizăm acest lucru. Acuitatea vizuală scade treptat și adesea nici nu sesizăm că avem nevoie de ochelari până când ajungem la oftalmolog și descoperim acest lucru. Din păcate, foarte multe persoane ignoră recomandările medicilor și au obiceiuri despre care nici nu realizează că sunt greșite. Iată câteva dintre ele:
Greșeala nr. 1 – Lipsa protecției
Ne-am obișnuit să catalogăm ochelarii de soare drept simple accesorii pe care le purtăm doar vara la plajă și pe care le alegem în funcție de modă. În realitate, ei trebuie purtați tot timpul anului, pentru că sunt proiectați pentru a proteja ochii de efectele nocive ale soarelui. Mai mult decât atât, ei trebuie să blocheze în proporție de 100% razele UV, așa cum o fac acești ochelari. De altfel, soarele nu afectează doar ochii, ci și pielea din jurul ochilor, așa că ochelarii sunt utili atât pentru ochi, cât și pentru pielea sensibilă din jurul ochilor.
Dacă nu porți ochelari de soare, te expui mai multor pericole, inclusiv arsurilor la nivelul corneei, dar și scăderii acuității vizuale. Mai mult decât atât, e important să porți ochelari și iarna, deoarece lumina soarelui se reflectă în zăpadă și are un efect orbitor.
Greșeala nr. 2 – Privitul la ecrane de-a lungul întregii zile
În autobuz sau metrou te uiți la telefon, la birou în ecranul computerului, seara acasă te uiți la televizor, la un film sau la un serial – te recunoști în acest comportament? Dacă aduni tot acest timp, ajungi la circa 9-10 ore din zi de privit la ecrane. Deși ecranele noilor gadgeturi au protecție pentru ochi, problema o reprezintă privirea la aceeași distanță de-a lungul întregii zile. Mușchii ochiului trebuie exersați, iar dacă te uiți ore întregi în același punct, ochii tă vor fi cu siguranță afectați.
Soluția este să faci pauze la fiecare zece minute, să ridici ochii din ecran și să privește la depărtări diferite – pe fereastră, la colega din față etc.
Greșeala nr. 3 – Consultarea unui oftalmolog doar când apar probleme
Este una dintre greșelile cele mai comune și pe care o întâlnim când e vorba despre sănătatea întregului organism, nu numai când ne referim la sănătatea ochilor. Obișnuim să mergem la medic doar când apar dureri – mergem la stomatolog doar când ne doare o măsea, mergem la analize generale doar dacă nu ne simțim bine și mergem la oftalmolog când deja problemele cu ochii nu mai pot fi reparate decât cu ochelari.
Un consult oftalmologic o dată pe an te va ajuta să previi problemele mai grave cu ochii. Este mereu mai bine să previi decât să tratezi și mereu mai bine să consulți medicul când dioptria este 0,25 și nu 2, deoarece dioptria va crește galopant dacă afecțiunea nu este tratată.
Dacă ții la ochii tăi, este imperativ să eviți greșelile de mai sus. În definitiv, e atât de simplu să le eviți, încât ar fi chiar păcat să te expui riscurilor în mod inutil!
Sursa foto: Shutterstock
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_04a01baef6fe549e44650ae613d8d4e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_83c403be8647b29a894548e186bdc3f7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_08fda57525a0c283ccb59096d8d751a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_eccbff2dca29d47970801b60964e5707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_28a429ee4aa17dc3270dcabe032f8d1c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_608d62bd14019560aaf298dd55df91f8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_67904b6e599fda770d4ab234970e603f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_119b00d2997659f5b8af3d906f5725ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_9f41864302e0604f12574212130174aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a4e8ba25d78408eb1a57f157f759bd7f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_686ee38abd66faf40ca86f9f0cf2891b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_c4ef68e881d69e87aa9f1746300823fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_35a9cdc71a95d72912e640026c673540.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_05da52675cae08d1cb350dff38f1a64d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9100a37a61430ee62b7fdba517e0b71c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_c7abc1adc019d20e5a155fec2aef32d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_f8ba647aa9a9004ff50d4304c2b66f43.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4657f55745a1f8482ee963321c74b333.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_16b74e49be4ca1c0966ee160691e175c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_852d3cf6b8257258828d69d7f1876fdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_71111862ad50acd8224dd7e5df0bc94b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_142b5674f5aa788637e2e02499bbe05a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_05f5d7997c6823c91cadd465cdefb1be.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c949075a2f4fe4edd906075ef44744e0.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/08/vederea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_13e59c5687102917737cd5918b1317b5.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0626590f35a8975939e31d3ba71381e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/axenia-varlan-in-timp-ce-este-escortata-la-arest-sursa-realitatea-ilustrata-1928-firefly-upscaler-2x-scale-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/baluta-ciucu-1-e1769199713918.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_324a3b3dc155762207bf54b87d201006.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_bcb51dac1256425d329c14bbcc5fd786.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/alberto-hangan-survivor-romania-2026-antena-1-razboinici.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/roxana-condurache-survivor-romania-2026-antena-1-faimosi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_b657a569036d2f04203d6a574a7cafcd.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f649e5a2e915f683bf55934856f6bd54.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8cf0f6cfc7207baf86c5d8d57d3f46d4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/ilie-bolojan-este-premierul-romaniei-din-iunie-2025-si-presedintele-pnl-din-iulie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/guvernul-isi-asuma-raspunderea-pe-al-doilea-pachet-de-masuri-fiscale-pe-1-septembrie-desi-ilie-bolojan-daduse-alt-termen-e1756539069155.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/horoscop-24-ianuarie-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/wedding-trends-2026-25-1.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-varsator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-berbec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/horoscop-pesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/cum-dezgheti-usor-portiera-si-parbrizul-cand-este-ger.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/cat-detergent-se-puna-la-masina-de-spalat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/carnati-chorizo-de-casa-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/ilie-bolojan-spune-ca-romania-poate-da-un-miliard-de-dolari-pentru-consiliul-de-pace-al-lui-trump-e1769193815909.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/femeie-nervoasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/cercetarea-lisei-maria-tanase-a-fost-citata-recent-in-camera-comunelor-de-catre-michael-shanks-deputat-laburist-si-ministru-al-energiei--fotografii--arhiva-personala-heptafotojet.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/un-adolescent-de-16-ani-a-fost-gasit-in-toaleta-liceului-goethe-din-bucuresti--e-posibil-sa-fi-consumat-droguri-e1769187459666.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/profimedia-1057902094.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/barbat-singur-priveste-pe-fereastra--pensie-foto-ilustrativ-shutterstock781189807-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/hepta8559916-e1769028623424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/01/nicusor-dan-ilham-aliev-si-recep-tayyip-erdogan--fotografii-presidency-ro-hepta.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.