„În data de 29.08.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese metalice, pe ruta România-Franța”, a transmis Poliția de Frontieră.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, treizeci și unu de cetățeni străini.
TIR-ul a fost verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II şi era condus de un român. Bărbatul transporta marfa pe ruta România-Franţa.
„În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, treizeci și unu de cetățeni străini”, au mai precizat polițiștii.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele sunt cetățeni din India și Bangladesh, cu vârste cuprinse între 19 și 64 de ani, solicitanți de azil în țara noastră şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro